Şeful Pentagonului şi omologii din statele aliate se reunesc din nou în Germania pe 8 septembrie. Discuţii pe tema războiului din Ucraina, la baza Ramstein
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, îi va primi pe 8 septembrie, în Germania, pe omologii săi din ţările aliate pentru organizarea susţinerii capacităţilor militare ale Ucrainei în faţa Rusiei, a anunţat luni comandamentul forţelor aeriene americane în Europa, transmite AFP, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 29.08.2022, 18:11Lloyd Austin 'i-a invitat din nou pe miniştrii apărării şi pe înalţii responsabili militari din toată lumea să discute despre criza actuală din Ucraina şi diverse probleme de securitate cu care se confruntă aliaţii şi partenerii Statelor Unite', informează un comunicat al Pentagonului. Reuniunea organizată la iniţiativa Washingtonului se va desfăşura la baza aeriană americană Ramstein din vestul Germaniei.
Reprezentanţii a circa 40 de state s-au reunit în acelaşi loc în aprilie, creând un 'grup de contact' pentru apărarea Ucrainei. În timp ce luptele continuă în estul şi sudul Ucrainei, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că guvernul vrea să recupereze 'toate regiunile de sub ocupaţia rusă', inclusiv Crimeea, anexată de Rusia în 2014.