Sirienii din România speră să se poată întoarce acasă. S-a alăturat Primăverii Arabe şi a fost acuzat de terorism: "Am zis doar două cuvinte"
Unul dintre ultimii dictatori ai lumii a fost îndepărtat de la putere, după 13 ani de război civil, soldat cu jumătate de milion de morţi. Preşedintele Siriei, Bashar al Assad, a fugit la Moscova şi ar fi primit deja azil politic. Fostul premier sirian a anunţat, la rândul său, că va preda puterea grupării rebele.
De Bianca Iacob la 10.12.2024, 07:36Este momentul în care zeci de oameni sunt eliberaţi din "Abatorul uman", cea mai temută închisoare din Siria. Printre ei, un copil de nici doi ani, care s-a născut în temniţa cu usi grele de fier, zeci de femei, dar şi cel mai longeviv prizonier politic din Siria, un pilot întemnițat în urmă cu 43 de ani. Mii de oameni au continuat petrecerea în stradă şi au fluturat steagurile rebelilor care l-au alungat pe Bashar al-Assad.
Sirienii din România speră să se poată întoarce în ţara lor
Dictatorul Assad a părăsit ţara la bordul unui avion cu destinaţie secretă. După apoape 12 ore, Kremlinul a confirmat că este la Moscova şi Putin îi va acorda azil politic. În Damasc, palatul său a fost ocupat de rebeli şi de poporul curios să vadă luxul în care a trăit dictatorul. Potrivit presei internaţionale, Assad ar fi transferat deja în Rusia avuţii de 2 miliarde de dolari.
"Acum, nu am ce să vă zic despre locul în care se află domnul Assad. Bineînţeles, astfel de decizii (n.red. - acordarea azilului politic) nu pot fi făcute fără semnătura liderul ţării. A fost decizia lui (n.red. Vladimir Putin)", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Fostul prim-ministru al Siriei, Mohammed Jalali, a anunțat că va preda puterea grupării rebele. Între timp, sute de sirieni se află la graniţa Turciei cu Siria în speranţa că se pot întoarce acasă. Preşedintele turc le vine în ajutor şi anunţă redeschiderea unui punct de frontieră închis din 2013.
- Cine este Abu Mohammed al-Golani, teroristul care a ucis zeci de soldaţi americani ar putea conduce Siria
- Viitorul Siriei este în continuare incert. Cum arată coaliția care l-a alungat de la putere pe Bashar al-Assad,...
- Bazele ruseşti din Siria nu au fost invadate de rebeli. Steagul opoziţiei, arborat pe Ambasada Siriei de la Moscova...
Şi sirenii din România speră să se întoarcă. Omar s-a refugiat în ţara noastră după ce a fost declarat trădător pentru că s-a alăturat primăverii arabe. "De atunci, eu nu am mai putut să calc în ţara mea pentru că pur şi simplu am zis două cuvinte. Am fost pe lista celor condamnaţi de terorism. aveam pedeapsa de spânzurare. Bunicul meu de 80 de ani a fost băgat în puşcărie de securitatea siriană, am fost ameninţat că o să mi-l omoare dacă mai zic ceva", a declarat Omar Moshen, sirian din România. Viitorul spre care privesc este însă unul incert. Rebelii care au preluat puterea sunt conduși de alianța islamistă Hayat Tahrir al-Sham, care a avut legături strânse cu Al Qaida, împreună cu un grup de miliții siriene numit Armata Națională Siriană, susţinută de Turcia.
"Cei care au preluat controlul Siriei nu reprezintă un front unit este clar că există o forţă conducătoare HTS care nu este altceva decât aripa Al Qaeda siriană", a declarat Ştefan Popescu, analist politic. Liderul grupării este Abu Mohammed al-Jolani. El și-a petrecut mai mulți ani într-o închisoare americană din Irak. Chiar și acum, există o recompensă de 10 milioane de dolari americani pentru informații care duc la capturarea sa. A apărut prima dată în mass-media în 2016, când a anunţat că a rupt toate legăturile cu Al-Qaeda şi vrea să adune toate grupările rebele pentru a lupta împotriva regimului Assad.
"Sper că fiecare om ce poartă o armă să se întoarcă în cazarmă şi să se implice în divizii, batalioane sau brigăzi (n.red. - de poliţie şi securitate). Nu vom accepta şi nu vom permite ca haosul armelor de foc să apară pe străzi", a declarat Ahmed al-Sharaa, liderul rebelilor. Regimul Assad a fost doborât în 12 zile, după 13 ani de război civil, timp în care au murit o jumătate de milion de oameni. O analiză CNN arată că pierderea regimului lui Bashar al-Assad este cea mai mare lovitură din ultimii ani pentru Putin.
Rusia are în Siria mai multe baze militare. Cele mai importante sunt Baza Aeriană Khmeimim şi portul din Tartus, singura cale de acces a Rusiei către Marea Mediterană. Rebelii ar fi dat însă asigurări Rusiei că nu se vor atinge de ele. Afectate de schimbarea de putere de la Damasc sunt şi grupările teroriste Hamas şi Hezbollah, susţinute de Iran. Familia Assad a condus Siria cu o mână de fier încă din 1971.
În 2009, Bashar al Assad a fost primit la Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu. A venit împreună cu soţia sa, Asma Al-Assad, supranumită Prinţesa Diana a Siriei. Cei doi s-au cunoscut la studii în Londra. După ce războiul civil a izbucnit în Siria, familia Assad s-a izolat de Occident. Hafez al-Assad, fiul lor, a fost singurul membru al familiei care a mai călcat în România. A venit, în 2018, la olimpiada internaţională de matematică de la Cluj.