Antena LIVE

Curs valutar

ŞOCANT! Ţara unde femeile nu mai vor să facă copii. “A avea un copil acum înseamnă să-l condamni la suferinţă”

Lipsa de alimente din Venezuela, inflaţia şi sărăcia din sectorul medical au devenit o sursă de nelinişte pentru un număr tot mai mare de femei care optează fără tragere de inimă pentru sterilizări, decât să se confrunte cu greutăţile sarcinii şi a creşterii copiilor. Contraceptivele tradiţionale, cum ar fi prezervativele sau pilulele contraceptive au dispărut, practic, de pe rafturile magazinelor, împingând un număr mare de femei spre o intervenţie chirurgicală în acest sens.

De la 05.08.2016, 20:09
WhatsApp

Lipsa de alimente din Venezuela, inflaţia şi sărăcia din sectorul medical au devenit o sursă de nelinişte pentru un număr tot mai mare de femei care optează fără tragere de inimă pentru sterilizări, decât să se confrunte cu greutăţile sarcinii şi a creşterii copiilor. Contraceptivele tradiţionale, cum ar fi prezervativele sau pilulele contraceptive au dispărut, practic, de pe rafturile magazinelor, împingând un număr mare de femei spre o intervenţie chirurgicală în acest sens.

Milagros Martinez, o tânără în vârstă de 28 de ani, s-a hotărât asupra operaţiei după ce a avut un al doilea copil neplanificat deoarece nu a găsit pe piaţă pilule anticoncepţionale. Hrana este greu de găsit, tânăra fiind nevoită să stea la coadă la supermarket încă de la miezul nopţii pentru a cumpăra alimente. Uneori, este nevoită să-şi aducă şi copilul cu ea, care a fost ars de soare în timpul aşteptării de ore întregi.

“Sunt puţin speriată de sterilizare - spune ea - dar prefer asta decât să am mai mulţi copii”, la fel ca zeci de alte femei care au luat autobuzul de ora 4:00 AM pentru a participa la “ziua de sterilizare”.

“A avea un copil acum înseamnă să-l condamni la suferinţă”, declară Milagros Martinez.

Înainte, pentru a fi sterilizată o femeie trebuia să aibă minimum patru copii şi venituri mici. Acum, sunt numeroase femei cu câte unul, doi copii care doresc asta. De asemenea, lucrătorii din domeniul sănătăţiii din state precum Falcón, Táchira şi Mérida evidenţiază faptul că cererile pentru sterilizare au crescut foarte mult în ultimele luni.

Atunci când femeile par nesigure, medicii le încurajează să se orienteze către contraceptive, cum ar fi dispozitivele intrauterine, care sunt mai disponibile decât pilulele anticoncepţionale sau prezervative. În cazul în care se găsesc, farmaciile vând un pachet cu trei prezervative pentru aproximativ 600 de bolivari, echivalentul a 60 de cenţi în SUA, dar o cheltuială mare pentru cei care câştigă salariul minim de 33.000 de bolivari pe lună. Iar pe piaţa neagră, aceleaşi prezervative se pot găsi cu 2.000 de bolivari. Elita celor din Venezuela îşi permit aceste lucrui, dar clasa de mijloc şi săracii se împiedică de preţurile mari.

“Nu am găsit în farmacii pilule contraceptive, nici injecţii, nimic. Pe piaţa neagră este foarte scump, iar acum nici măcar acolo nu mai găseşti astfel de lucruri”, spune Yecsenis Ginez, în vârstă de 31 de ani, care are un fiu şi a decis să se supună intervenţiei chirurgicale. Cu toate acestea, unele femei trebuie să aştepte chiar şi luni de zile pentru a fi sterilizate, deoarece există locuri limitate sau unele centre duc lipsă de echipamente sau specialişti pentru proceduri.

În timp ce aşteptau să fie chemate în sala de operaţie, femeile îşi amintesc melancolice de perioada de booming din Venezuela. “Înainte, când rămâneai gravidă, toată lumea era fericită”, spune mama a doi copii, Yessy Ascanio, în vârstă de 38 de ani. “Acum, când o femeie rămâne însărcinată, toată lumea o mustră. Mă întristează asta când mă gândesc la femeile tinere”. Iar în timp ce unele dintre colegele sale de aşteptare se uită speriate la cele care erau scoase din sala de operaţie, Ascanio le sfătuieşte: “Dacă vă sperie, amintiţi-vă de cozile pentru produsele alimentare”.

sursa: businessmagazin.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern venezuela femei copii sterilizare
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024