"Şoferul a pierdut controlul". Accident cu 31 de morţi şi zeci de răniţi, când un autobuz a căzut de pe un pod în Mali
Treizeci şi unu de persoane au murit, după ce un autobuz s-a răsturnat şi a căzut de pe un pod în Mali, transmite BBC.
De Redactia Observator la 28.02.2024, 08:09Autocarul se îndrepta din oraşul Kenieba, din Mali, spre Burkina Faso, ţara vecină, când a derapat de pe un pod care traversează râul Bagoe.
31 de morţi şi zeci de răniţi
Zeci de persoane au fost rănite, unele dintre ele suferind răni grave. Oficialii locali au declarat că cauza probabilă a fost "incapacitatea şoferului de a controla vehiculul". Accidentul a avut loc în jurul orei locale 17:00 (17:00 GMT).
"Un autobuz... care pleca din comuna Kenieba spre Burkina Faso a basculat de pe un pod. Cauza probabilă este că şoferul a pierdut controlul vehiculului", a precizat Ministerul Transporturilor într-un comunicat, potrivit news.ro.
- Taximetriştii îngheață traficul din Atena. Protestul lor va coincide cu o altă grevă. Evenimentele vor amâna...
- "Kremlin Leaks". Cum arată planul de propagandă rus de 1 miliard de euro, pentru controlul ideologic al populației
- Caniculă în SUA. Oraşul în care s-au înregistrat 34 de grade Celsius la final de februarie
Acesta a adăugat că printre victime se numără şi cetăţeni din Mali, şi din alte regiuni din Africa de Vest. Accidentele rutiere sunt frecvente în Mali din cauza stării precare a multor drumuri şi vehicule, precum şi a transportului public supraîncărcat şi slab reglementat.
La începutul acestei luni, 15 persoane au fost ucise şi 46 au fost rănite după ce un autobuz care se îndrepta spre capitala Bamako s-a ciocnit cu un camion, potrivit AFP.