STARE DE ALERTĂ: Ameninţare împotriva sediului poliţiei din Dallas
Sediul central al poliţiei din Dallas a fost plasat în alertă, sâmbătă, timp de câteva ore după ce a primit o ameninţare la adresa forţelor de ordine, însă percheziţiile s-au încheiat fără urmări.
De Redactia Observator la 10.07.2016, 08:37Sediul central al poliţiei din Dallas a fost plasat în alertă, sâmbătă, timp de câteva ore după ce a primit o ameninţare la adresa forţelor de ordine, însă percheziţiile s-au încheiat fără urmări.
Declanşarea acestei alerte a avut loc la două zile după masacrul în care un atacator izolat a deschis focul asupra unor poliţişti din Dallas, dintre care cinci şi-au pierdut viaţa, iar alţi şapte au fost răniţi.
Atacatorul, un fost militar de culoare în vârstă de 25 de ani, a declarat înainte de a fi ucis, potrivit poliţiei, că vrea să îi răzbune pe negrii americani împuşcaţi de poliţişti.
“Departamentul poliţiei din Dallas a primit o ameninţare anonimă împotriva forţelor de ordine din întreg oraşul şi a luat măsuri preventive” pentru a întări securitatea, a informat un comunicat transmis sâmbătă de mass-media.
După declanşarea alarmei, poliţiştii au făcut cunoscut că sediul central este evacuat, însă Departamentul a dat ulterior asigurări pe Twitter că nu este cazul.
Membri ai forţelor de elită ale poliţiei SWAT au fost desfăşuraţi în jurul clădirii principale a poliţiei, potrivit presei locale.
Un cotidian local, Dallas Morning News, a anunţat că alerta a fost declanşată atunci când a fost observat în zonă un individ purtând mască.
“Un bărbat purtând o mască neagră a fost observat într-un parking situat în spatele sediului central” al poliţiei, potrivit jurnalului.
Operaţiuni de căutare au fost lansate în două rânduri pe cele trei etaje ale garajului, fără să se descopere ceva suspect, a informat poliţia pe contul său de Twitter.
În timpul alertei, mai mulţi poliţişti cu arme de asalt au fost văzuţi patrulând prin parking în zona rezervată pentru vizitatori, separată de cea a poliţiştilor printr-un zid înalt de aproximativ zece metri.
Numeroase maşini de poliţie au fost trimise în vecinătatea parkingului pentru a bloca accesul spre acesta.
Pentru scurt timp, un elicopter a patrulat în apropierea sediului poliţiei înainte de a fi retras.
În pofida alertei, poliţia nu a evacuat esplanada situată în faţa sediului central, unde zeci de persoane se reculeg continuu după masacru.
sursa: antena3.ro