Antena LIVE

Curs valutar

Străinii care obţin cetăţenia rusă, obligaţi să se înregistreze la comisariatele militare. Legea a fost adoptată de Duma de Stat

Duma de Stat a Rusiei, camera inferioară a parlamentului federal, a adoptat miercuri în toate cele trei lecturi o lege care obligă persoanele ce dobândesc cetăţenia rusă să se înregistreze la comisariatele militare, sub ameninţarea de a le fi retrasă cetăţenia, relatează EFE, citată de Agerpres.

De la 31.07.2024, 16:12
WhatsApp
Profimedia

Această lege a fost elaborată de un grup de deputaţi, sub conducerea preşedintelui Dumei, Viaceslav Volodin, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin. Conform noilor norme în vigoare, străinii pe cale să obţină cetăţenia rusă vor trebui să se înregistreze la comisariatele militare înainte de a intra în posesia paşaportului.

Rusia măreşte salariile soldaţilor care încheie un contract cu Ministerul Apărării

Şeful Comitetului rus de Anchetă, Aleksandr Bastrîkin, a propus recent privarea de cetăţenie a celor naturalizaţi care refuză să meargă în armată pentru a-şi apăra noua patrie. Responsabilul rus a subliniat că străinii care primesc paşapoarte ruseşti "dobândesc nu numai drepturi, ci şi obligaţii în calitate de cetăţeni ai Federaţiei Ruse". La sfârşitul lunii iunie, Bastrîkin a estimat că 10.000 de noi cetăţeni ruşi au fost mobilizaţi pentru a lupta în cadrul "operaţiunii militare speciale", aşa cum numeşte oficial Moscova războiul pe care l-a declanşat în februarie 2022 în Ucraina.

În acelaşi timp, regiunile ruse măresc salariile soldaţilor care încheie un contract cu Ministerul Apărării în încercarea de a atrage mai mulţi combatanţi. Consiliul municipal al Moscovei a anunţat săptămâna trecută că va plăti de acum 1,9 milioane de ruble (aproximativ 21.000 de dolari) pentru semnarea unui astfel de contract, ceea ce înseamnă că un soldat din capitala rusă ar putea câştiga până la 5,2 milioane de ruble (aproape 60.000 de dolari) în timpul unui an de serviciu în Ucraina.

Pe acelaşi subiect

Totodată, preşedintele rus Vladimir Putin a emis miercuri un decret privind dublarea la 400.000 de ruble (aproximativ 4.630 de dolari) a plăţii unice pentru cei care se înrolează în armată pentru a merge să lupte în Ucraina. Decretul prezidenţial precizează că această primă este extinsă la cetăţenii mobilizaţi, la recruţi şi la alţi cetăţeni ruşi şi străini care, între 1 august şi 31 decembrie, semnează un contract cu Ministerul Apărării pentru a servi în teritoriile ucrainene anexate de Moscova în septembrie 2022 - Doneţk şi Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud).

În plus, Putin a recomandat autorităţilor regionale să stabilească şi să efectueze o altă plată unică de cel puţin 400.000 de ruble din bugetele proprii pentru cei care semnează contracte cu Ministerul rus al Apărării în perioada respectivă. În noiembrie 2022, această plată unică se ridica la 195.000 de ruble (aproximativ 2.250 de dolari la cursul de schimb actual).

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

rusia lege straini armata
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025