SUA afirmă că un acord pentru eliberarea ostaticilor din Gaza ar putea fi aproape. Între timp, IDF şi-a extins operaţiunile împotriva Hamas
Război Israel - Hamas. Armata israeliană anunţă că îşi extinde operaţiunile împotriva teroriştilor în Fâşia Gaza. Între timp, bebeluşii care au fost internaţi în spitalul al-Shifa, scoşi din zona de război, au trecut ieri graniţa în Egipt. Serviciile sanitare din Gaza sunt pe cale să se prăbuşească, spun oficialii. Majoritatea unităţilor medicale şi-au întrerupt activitatea. Pe partea diplomatică, negocierile dintre cele două tabere par să ajungă la un numitor comun. Un acord privind eliberarea ostaticilor este tot mai aproape de a se realiza.
De Redactia Observator la 21.11.2023, 08:15
Israelienii au pătruns în inima Fâşiei Gaza mai repede decât oricine s-ar fi aşteptat. Teroriştii au fost prinşi complet pe nepregătite.
Daniel Hagari, purtător de cuvân IDF: Aşa funcţionăm acum. Şi aşa vom acţiona și în viitor. Ne aflăm în Jabalia. Am pus stăpânire pe aproape întreaga zonă şi vom începe să eliminăm teroriştii. Aşa ne vom desfăşura activitatea până când toţi teoriştii Hamas din est vor dispărea.
În subsolul unei moschei din Gaza, soldaţii israelieni au găsit un depozit în care se aflau mai multe arme. Tot în lăcaşul de cult s-ar afla şi un atelier în care teroriştii ar fi produs muniţie.
Între timp, Serviciile sanitare din Gaza sunt la un pas de colaps. Multe spitale au pus deja lacătul pe uşă. Daunele sunt catastrofale, spun oficiali ai Organizaţiei Mondiae a Sănătăţii. Un val al epidemiilor este cât pe ce să izbucnească în enclavă.
Bebeluşii prematuri au ajuns, cu bine, în Egipt
Michael Ryan, oficial OMS: Pe lângă riscul unor accidentări imediate, care este unul foarte grav, vedem din ce în ce mai mulţi oameni cum stau înghesuiți în adăposturi, școli şi diverse centre. Asta crește şi mai mult riscul unei epidemii. Ploaia din ultimele 24 de ore a înrăutățit și mai mult situația.
Autorităţile palestiniene din Gaza acuză Israelul că a deschis focul şi asupra spitalului Indonezian şi că 12 oameni ar fi murit acolo. 200 de pacienți au fost evacuați din unitatea medicală. Israelul susţine însă că militarii nu împiedică funcţionarea niciunui spital, nici măcar al-Shifa.
28 de nou-născuţi evacuaţi de aici au fost mutaţi cu ambulanţele în Egipt. Dupa ce au fost la un pas de moarte, acum, li s-a oferit o nouă şansă la o viaţă mai bună. Mamele bebeluşilor nu credeau vreodată că o să îşi mai vadă copiii. Revederea a fost una cu adevărat emoţionantă.
Mama uneia dintre mame: Plângeam, eram devastată. A fost o naștere grea. Numai Dumnezeu știe cât de complicat a fost să o aduc pe lume. Acum că am văzut-o, sunt liniștită că este în viață.
Acţiunile terestre ale Israelului sunt acum mai extinse ca niciodată. Pe lângă zona Al-Shifa, luptele se poartă şi în cartierul Jabalia, acolo unde este o mare tabără de refugiaţi. Zonele de pe malul mării, inclusiv portul, au fost şi ele capturate.
SUA intervin pentru un acord Israel - Hamas
Un acord pentru eliberarea prizonierilor e tot mai aproape, după intervenţia Statelor Unite.
Reporter: Domnule preşedinte, va exista curând o eliberare a ostaticilor?
Joe Biden: Aşa cred!
Reporter: Aşa credeţi?
Joe Biden: Da!
Implicarea lui Joe Biden vine după ce un sondaj a arătat că 70% dintre tinerii democrați dezaprobă modul în care a gestionat războiul din Gaza.