Statele Unite analizează ridicarea unor taxe impuse Chinei, pentru a combate inflaţia ridicată
Secretarul american pentru Comerţ, Gina Raimondo, a declarat duminică că preşedintele Joe Biden a cerut echipei sale să analizeze opţiunea de a ridica unele tarife impuse Chinei, care au fost instituite de fostul preşedinte Donald Trump, pentru a combate inflaţia ridicată, transmite Reuters.
De Redactia Observator la 06.06.2022, 09:06"Analizăm asta. De fapt, preşedintele ne-a cerut ca echipa sa să analizeze asta. Aşa că suntem în proces de a face asta pentru el şi va trebui să ia această decizie", a declarat Raimondo pentru CNN, într-un interviu, duminică, când a fost întrebat dacă administraţia Biden cântăreşte ridicarea tarifelor asupra Chinei pentru a reduce inflaţia.
''Există şi alte produse – bunuri de uz casnic, biciclete etc. – şi ar putea avea sens'' să analizeze ridicarea tarifelor la acestea, a spus ea, adăugând că administraţia a decis să menţină unele dintre tarifele la oţel şi aluminiu pentru a proteja lucrătorii americani şi industria oţelului.
SUA analizează ridicarea unor taxe impuse Chinei, pentru a combate inflaţia
Biden a spus că ia în considerare eliminarea unora dintre taxe impuse de predecesorul său asupra mărfurilor chinezeşti, în valoare de sute de miliarde de dolari, în 2018 şi 2019, pe fondul unui război comercial dur între cele două mari economii ale lumii. China a susţinut, de asemenea, că micşorarea tarifelor ar reduce costurile pentru consumatorii americani. Raimondo a mai spus pentru CNN că a simţit că deficitul de semiconductori poate continua până în 2024. ''Există o soluţie (pentru deficitul de cipuri semiconductoare). Congresul trebuie să acţioneze şi să decidă Chips Bill. Nu ştiu de ce amână'', a adăugat ea.
Legea urmăreşte să intensifice producţia de semiconductori din SUA pentru a oferi Statelor Unite mai multă putere competitivă faţă de China. Raimondo a spus că nu este de acord cu caracterizarea conform căreia planul american de salvare de 1,9 trilioane de dolari al lui Biden a contribuit la inflaţia ridicată actuală. Congresul a adoptat pachetul de ajutor pentru Covid-19 în urmă cu un an, înainte de a fi promulgat, marcând o realizare a primului an de mandat al lui Biden.