Talibanii îl susțin pe Donald Trump în cursa pentru un nou mandat de președinte: "Ne-am îngrijorat pentru sănătatea lui"
Reprezentantul talibalilor a anunțat că îl susține pe Donald Trump în cursa pentru un nou mandat de președinte al Statelor Unite. Administrația de la Casa Alba nu a fost tocmai fericită de mesaj și a respins rapid oferta.
De Daniel Murărescu la 11.10.2020, 16:35- Echipa de campania a lui Trump s-a grăbit să respingă susținerea talibanilor
- Președintele american promisese că toți soldații staționați în Afganistan vor reveni pe teritoriul american, până de Crăciun
- Cele mai importante știri ale zilei, la Observatorul orei 19
Talibanii și-au anunțat susținerea față de președintele american în funcție, într-o declarație făcută de Zabihullah Mujahid, unul dintre cei doi purtători de cuvânt ai grupării.
"Sperăm că va câștiga alegerile și va termina prezența militară a Statelor Unite în Afganistan", a declarat Mujahid, la postul CBS News.
Mai mult, un alt lider taliban a mărturisit că a fost îngrijorat când a aflat că Donald Trump are Covid-19.
"Când am auzit că Trump e pozitiv ne-am îngrijorat pentru sănătatea lui, dar se pare că își revine", a spus acesta, potrivit Daily Mail.
Însă echipa de campanie a președintelui american nu a fost încântată de mesajele de solidaritate și s-a distanțat de mesajul talibanilor, spunând prin vocea purtătorului de cuvânt Tim Murtaugh că "respinge" susținerea. "Talibanii ar trebui să știe că președintele va proteja întotdeauna interesele americane cu orice mijloc este necesar", a declarat Murtaugh.
În acest moment pe teritoriul Afganistanului sunt mai puțin de 5.000 de militari din Armata SUA.
De altfel, chiar săptămâna aceasta Trump a anunțat că toți soldații ar trebui să revină în Statele Unite până de Crăciun, o declarație ce nu se potrivește cu programul de retragere strategică întocmit de comandanții militari.
Citește și: