Ţara care îi plăteşte cu 500$ pe tineri pentru a ieşi din case. De ce fenomenul îngrijorează autorităţile
Guvernul sud-coreean este hotărât să îi ajute pe tinerii singuratici să se reintegreze în societate, plătindu-i cu câte 500 de dolari, scrie CNN.
De Redactia Observator la 14.04.2023, 17:42Ministerul Familiei şi al Egalității de Gen din Coreea de Sud a anunțat că va oferi până la 500 de dolari tinerilor izolaţi, în încercarea de a le susține eforturile pentru recuperarea „stabilităţii emoționale”.
Aproximativ 3,1% dintre coreenii cu vârste cuprinse între 19 și 39 de ani sunt "tineri singuratici, retraşi, care trăiesc deconectaţi de societate pentru o perioadă lungă de timp, și au dificultăți serioase în a duce o viață normală", potrivit raportului Ministerului, citând Institutul Coreean pentru Sănătate și Afaceri Sociale. Acest procent reprezintă 338.000 de persoane din toată țara, 40% dintre aceştia trăind astfel încă din adolescență. Printre motive, se numără dificultățile financiare, boli mintale, probleme de familie sau probleme de sănătate.
Indemnizația lunară va fi disponibilă pentru coreenii cu vârste cuprinse între 9 și 24 de ani care locuiesc într-o gospodărie cu venituri sub nivelul național mediu (aproximativ 4.165 de dolari pe lună) pentru o gospodărie de patru persoane.
3% din coreeni trăiesc în izolare
- Jumătate dintre tinerii japonezi necăsătoriţi nu vor copii. Măsurile guvernului nu îi conving să devină...
- Ţara în care pandemia de covid a produs efecte îngrijorătoare. Ce este fenomenul "hikkimori" şi cum a apărut...
- Risc de colaps social în Japonia: În 2022 s-au născut cei mai puţini copii din istorie. Guvernul e alarmat: E...
Unele orașe și administrații locale dispun deja de sisteme similare; Seulul, capitala țării, are deja un program în desfăşurare, în cadrul căruia tinerii pot obţine consiliere în domeniul sănătății mintale, îşi pot descoperi hobby-uri și pot beneficia de formare profesională și coaching de viață.
„Tinerii care aleg să trăiască astfel pot avea o dezvoltare fizică mai lentă și este probabil să se confrunte cu tulburări psihice, cum ar fi depresia, din cauza pierderii rolurilor sociale și a adaptării întârziate”, a transmis ministerul, subliniind importanța „sprijinului activ” pentru aceştia.
Acest fenomen nu afectează doar societatea coreeană. Japonia are o problemă similară, cu aproape 1,5 milioane de tineri care trăiesc izolaţi de societate. Unii ies doar să cumpere alimente sau pentru activități ocazionale, în timp ce alții nici măcar nu-și părăsesc dormitoarele.