Ţara din Europa care reduce pensiile foştilor oficiali comunişti şi le măreşte pe cele ale foştilor disidenţi
Guvernul ceh a calificat marţi drept o "reconciliere simbolică" schimbarea introdusă în sistemul de pensii prin care se reduc pensiile celor care au colaborat cu aparatul comunist în timpul regimului anterior (1948-1989) şi se măresc cele ale disidenţilor, informează EFE.
De Redactia Observator la 12.11.2024, 16:03"Este o piatră de hotar simbolică care era în aşteptare de 35 de ani şi care încă este posibil de realizat. Este o reconciliere simbolică cu trecutul şi cu unele greşeli făcute", a afirmat, într-o conferinţă de presă, vicepremierul şi ministrul muncii, creştin-democratul Marian Jurecka.
Modificările aduse legii pensiilor
Prin modificările aduse legii pensiilor, pensia lunară a multor funcţionari ai nomenclaturii comuniste a fost redusă în medie cu 60 de euro, în timp ce disidenţii discriminaţi în acea epocă pentru poziţiile lor politice, care fie că nu au putut munci, fie au emigrat, fie au fost încarceraţi, primesc acum 176 de euro în plus.
Se estimează că pensia medie a persoanelor care, ca urmare a afinităţii lor politice, au ocupat funcţii de influenţă în organele regimului totalitar anterior, inclusiv în guvern şi instanţele judecătoreşti, se ridică la 970 de euro, relatează Agerpres.
- Pensionarii militari vor primi măriri de pensii de fiecare dată când militarii activi primesc măriri salariale....
- Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a legii pensiilor militare. Vor fi indexate în raport salariul...
- Românii care vor beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei până în martie 2025. Ce se întâmplă cu...
Reducerea pensiilor a afectat până acum 177 de persoane, în timp ce 430 de bărbaţi şi femei au beneficiat de creştere. În prezent, 38 de persoane au depus o plângere administrativă împotriva acestor reduceri, dar nu a existat încă nicio contestaţie la Curtea Constituţională.
Marian Jurecka a declarat că pregăteşte noi modificări la legea pensiilor pentru a reduce beneficiile altor categorii de cetăţeni favorizaţi în regimul anterior, ceea ce ar putea afecta în jur de 2.500 de persoane. Potrivit Eurostat, Cehia are o populaţie de aproape 11 milioane de locuitori.