Tornadă de foc filmată în timpul unui incendiu de vegetaţie din Arizona (Video)
Condiţiile meteo din întreaga lume s-au dat peste cap. Asta nu mai este un secret pentru nimeni, însă, în Statele Unite, un incendiu de vegetaţie produs în apropiere de râul Colorado, din cauza temperaturilor ridicate, s-a transformat într-o tornadă de foc, din cauza vântului, angrenând apa din râu.
De Cristi Ioniţă la 18.07.2019, 18:15Condiţiile meteo din întreaga lume s-au dat peste cap. Asta nu mai este un secret pentru nimeni, însă, în Statele Unite, un incendiu de vegetaţie produs în apropiere de râul Colorado, din cauza temperaturilor ridicate, s-a transformat într-o tornadă de foc, din cauza vântului, angrenând inclusiv apa din râu.
Întreaga poveste s-a petrecut weekendul trecut, în statul Arizona, stat lovit în această perioadă a anului de temperaturi extrem de ridicate, mult peste media anuală.
Tornada de foc din Statele Unite i-a uimit şi pe specialişti
S-au atins şi depăşit constant 40 de grade pe timpul zilei, iar temperaturile ridicate au dus la producerea mai multor incendii de vegetaţie.
Un astfel de incendiu s-a produs în apropiere de râul Colorado şi, din cauza vântului, totul s-a transformat, practic, într-o tornadă de foc.
Mai mult, vârtejul a ajuns inclusiv deasupra râului, antrenând în mişcare şi apa din râul Colorado.
Imaginile surprinse de un localnic au făcut înconjurul internetului şi au lăsat multă lume cu gura căscată, fiind unul dintre cele mai spectaculoase fenomene meteo văzute vreodată.