Antena LIVE

Curs valutar

Tragedie în Austria! Cinci români AU MURIT într-un accident, după ce şoferul microbuzului cu care se întorceau în România a pierdut controlul volanului

Cinci români, printre care şi doi copii, şi-au pierdut viaţa într-un accident produs pe o autostradă din Austria! Se îndreptau spre ţară, în clipa în care şoferul microbuzului - în vârstă de numai 21 de ani - a pierdut controlul volanului. Trei dintre pasageri au supravieţuit, însă doi sunt în stare gravă.

De la 11.09.2017, 17:46
WhatsApp
Vezi și:

Cinci români, printre care şi doi copii, şi-au pierdut viaţa într-un accident produs pe o autostradă din Austria! Se îndreptau spre ţară, în clipa în care şoferul microbuzului - în vârstă de numai 21 de ani - a pierdut controlul volanului. Trei dintre pasageri au supravieţuit, însă doi sunt în stare gravă.

Oboseala şoferului şi viteza le-a adus sfârşitul într-o curbă periculoasă, românilor. Diagrama a arătat că microbuzul mergea cu 128 de kilometri pe oră când a intrat în parapetul de la marginea drumului. 

"Curba respectivă este într-o zonă de munte, multe serpentine legate una de alta. Un şofer cu experienţă, care cunoaşte acel traseu, cu mai mult de 90-100, nu intră în curba aia", este de părere un şofer profesionist. 

Microbuzul cu români venea din Germania şi ieri dimineaţă trebuia să ajungă în Satu Mare. Şoferul apucase să doarmă doar 3 ore, între curse.

Pe acelaşi subiect

"Condiţiile de muncă sunt sub orice critică. Când ajungi acasă dimineaţa, diseară mergi în cursă. Nu apuci să te odihneşti", explică un fot angajat. 

"Este necesar ca la o cursă să fie cel puţin doi şoferi - La noi în ţară, în general, patronii trimit un singur şofer şi trag de şofer până la epuizare", dezvăluie un şofer.

Primele imagini de la locul tragediei sunt şocante. Microbuzul înmatriculat în Satu Mare este distrus aproape în totalitate. Pe asfalt se văd urmele impactului violent. Cinci oameni au murit. Doi dintre ei erau copii. Un elicopter a intervenit pentru a-i prelua pe supravieţuitori.

"Datorită faptului că sistemul de monitorizare ne indica staţionarea nejustificată de câteva ore a maşinii, am încercat să contactăm şoferul pentru a afla motivul staţionării. Pentru că şoferul nu a răspuns insistenţei apelurilor noastre, am sunat toţi pasagerii pe care îi aveam în listă. Dar niciunul dintre aceştia nu a răspuns, moment în care am contactat poliţia şi am aflat că a avut loc un accident", a declarat Mihai Huzău, reprezentant firmă transport

În microbuzul cu 6 locuri, plus şoferul, erau 8 persoane. Cel mai probabil, unul dintre copii era ţinut în braţe. Deocamdată, identitatea victimelor nu a fost făcută publică. Microbuzul era condus de un tânăr de 21 de ani. Foşti colegi, care au lucrat la firma de transport din Satu Mare, cea care deţine microbuzul, spun că patroana îi grăbea pe angajaţi şi nu-i lăsa niciodată să se odihnească atât cât trebuie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern observator16 tragedie austria romani morti
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024