Trei români, arestați în Austria după ce au furat periuțe de dinți în valoare de peste 4.000 de euro
Trei români au fost arestați în Austria, după ce au furat periuțe de dinți în valoare de peste 4.000 de euro. Poliția austriacă a prins două bande internaționale de hoți, iar într-una dintre ele făceau parte şi românii. Cele două grupări ar mai fi furat bunuri de mare valoare, precum parfumuri și băuturi alcoolice, atât în Austria cât și în Germania.
De Redactia Observator la 17.01.2024, 10:15Polițiştii austrieci au oprit două bande internaționale de hoți. În primul caz, au fost confiscate sticle de parfum în valoare de aproximativ 6.400 de euro de la doi bărbați din Belarus și Ucraina, în timp ce al doilea grup era format din cel puțin trei români, care căutau în principal băuturi alcoolice de înaltă calitate și accesorii pentru periuțe de dinți.
Joi, poliția a confiscat bunuri în valoare de 4.200 de euro.