Antena LIVE

Curs valutar

Turistă româncă, ucisă de un rechin în Egipt. Decizie radicală a autorităţilor, după ce o altă femeie a fost atacată mortal în apropiere

Două surse au declarat pentru Reuters că trupul unei turiste românce în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost descoperit la câteva ore după un atac al unui rechin. Acesta provocase moartea unei austriece în vârstă de 68 de ani, motiv pentru care autorităţile au emis un ordin de închidere a mai multor plaje de la Marea Roşie.

De la 03.07.2022, 17:59
WhatsApp
Turistă româncă, ucisă de un rechin în Egipt Profimedia (scop ilustrativ)

Românca este a doua persoană ucisă în urma unui atac al unui rechin în Marea Roșie din Egipt. Atacurile au avut loc la sud de orașul Hurghada, a anunțat duminică Ministerul egiptean al Mediului, potrivit Mediafax. Ambele atacuri au avut loc la o distanță de 600 de metri unul de celălalt, în largul coastei orașului Sahl Hasheesh, potrivit surselor citate.

Decizie luată în Egipt după atacurile rechinului. O turistă româncă a murit

Ministerul a precizat în comunicatul său că a fost formată o comisie pentru a examina circumstanțele atacurilor și eventualele motive științifice care au stat la baza acestora. De asemenea, instituția a menționat că guvernatorul regiunii, generalul-maior Amr Hanafi, a emis un ordin de suspendare a tuturor activităților în zona din jurul atacurilor.

Prima victimă a fost transferată la un spital privat local, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul Direcției pentru afaceri sanitare de la Marea Roșie. Acesta a adăugat că s-a încercat resuscitarea acesteia, dar a murit din cauza rănilor. O sursă de securitate a mai adăugat că femeia austriacă locuia în Egipt de cinci ani, alături de soțul ei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

romanca femeie ucisa rechin egipt
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024