Ucrainenii și rușii se contrazic, după prăbușirea avionului Iliuşin Il-76. Moscova spune că transporta pasageri, Kievul insistă că rachete
Război în Ucraina. Controversă uriaşă după ce un avion militar rusesc s-a prăbuşit în regiunea Belgorod, la graniţă cu Ucraina. Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că la bord erau zeci de militari ucraineni, care urmau să facă parte dintr-un schimb de prizonieri. În schimb, Kievul susţine că aeronava transporta rachete.
De Redactia Observator la 24.01.2024, 21:16- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Imaginile filmate de martori arată aeronava în picaj, apoi o minge uriaşă de foc la orizont. Avionul s-a prăbuşit la 50 de kilometri de graniţa cu Ucraina, într-o regiune atacată des de armata Kievului. La bord s-ar fi aflat 65 de prizonieri ucraineni, alături de şase membri ai echipajului şi trei însoţitori. Nimeni nu a supravieţuit, spune ministerul rus al Apărării. Kremlinul susţine că nu este vorba de un accident şi sugerează că avionul a fost doborât de armata ucraineană.
- Igor Konașenkov, purtător de cuvânt Ministerul rus al Apărării: Echipamentele radar ale armatei ruse au observat lansarea a două proiectile ucrainene. Regimul de la Kiev a comis un act terorist.
Un alt avion, cu 80 de militari ucraineni, a fost întors din drum, iar schimbul de ostatici a fost anulat. La Moscova, parlamentarii au dat vina şi pe aliaţii Kievului pentru dezastru.
- Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat: Piloții avionului nostru militar de transport care efectuau o misiune umanitară, neprotejați, au fost doborâți de rachete americane sau germane.
- Momentul în care un motor al avionului rusesc Il-76 se desprinde şi cade înainte de prăbuşire. Dovezile arată...
- Avion Il-76 prăbușit în Rusia. Moscova acuză Kievul că l-a doborât cu rachete Patriot sau IRIS-T. 65 de...
- Ce este SMERSH? Dovada că Putin a reînviat în Rusia organizaţia formată de Stalin pentru a vâna spioni
Serviciile de informaţii ucrainene confirmă schimbul de prizonieri, nu şi că au doborât avionul
Iar bloggerii militari de la Kiev susţin că avionul venea, de fapt, din Orientul Mijlociu, încărcat cu rachete pe care ruşii urmau să le lanseze asupra oraşelor Ucrainene.
Incidentul vine în contextul în care se împlinesc 700 de zile de la invazia Rusiei în Ucraina. Iar pe măsură ce ne apropiem de intrarea în cel de-al treilea an de conflict, tot mai multe ţări europene se pregătesc pentru un război NATO-Rusia. Cancelarul Germaniei avertizează că Putin ar putea ataca un stat al Alianţei în următorii ani.
În Marea Britanie, şeful armatei le-a transmis oamenilor să fie pregătiţi de mobilizare în caz de război, pentru că numărul soldaţilor este prea mic. Şi Alianţa se pregăteşte. 500 de militari din grupul de luptă detaşat în România au efectuat antrenamente împreună.