Un comediant rus l-a sunat pe preşedintele Poloniei în noaptea în care o rachetă a căzut la graniţa cu Ucraina şi a pretins că e Macron. Polonezii confirmă incidentul
Un comediant din Rusia i-a întins o capcană preşedintelui Poloniei, iar Andrzej Duda a căzut direct în ea. Mai exact, farsorul rus a pretins că este preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi a discutat cu Andrzej Duda despre racheta căzută săptămâna trecută la graniţa Poloniei cu Ucraina, notează Reuters.
De Redactia Observator la 22.11.2022, 16:06Conversaţia a durat 7 minute, iar înregistrarea a ajuns pe reţelele de socializare. Administraţia prezidenţială poloneză recunoaşte autenticitatea înregistrării şi spune că în cele din urmă preşedintele Andrzej Duda şi-a dat seama că este vorba despre o farsă şi a încheiat conversaţia. Acum, serviciile secrete poloneze au demarat o anchetă pentru a vedea cum a fost posibil că un cetăţean oarecare să ajungă într-o convorbire directă cu preşedintele unui stat, fără niciun fel de filtru.
"După explozia rachetei de la Przewodow, în timpul convorbirilor în curs cu șefii de stat și de guvern, a fost conectată o persoană care pretindea că este președintele francez Emmanuel Macron. În timpul convorbirii, președintele Andrzej Duda și-a dat seama, după modul neobișnuit în care interlocutorul a purtat conversația, că ar fi putut fi vorba de o tentativă de farsă și a încheiat conversația", se arată în comunicatul administraţiei prezidenţiale poloneze.
Nu este primul incident de acest gen. În 2020, acelaşi comediant rus l-a sunat tot pe preşedintele polonez Andrzej Duda şi a pretins că este Antonio Guterres, secretarul general al ONU. Aceeaşi echipă de vloggeri ruşi, din care face parte şi cel care i-a făcut o farsă preşedintelui polonez, a vizat şi alte celebrităţi în trecut: preşedintele francez Emmanuel Macron, fostul premier britanic Boris Johnson sau cântăreţul Elton John se numără printre "victimile" ruşilor.