Antena LIVE

Curs valutar

Un judecător italian ucis de mafie, în 1990, a fost beatificat şi ar putea fi sanctificat până la sfârşitul anului

Rosario Livatino, un judecător italian ucis de mafie, în 1990, a fost beatificat, Papa Francisc transmiţând un mesaj emoţionant în acest sens.

De la 10.05.2021, 12:49
WhatsApp
Judecătorul italian a fost ucis când avea doar 37 de ani Il Riformista

Rosario Livatino a fost ucis în 1990 de reprezentanţi ai Mafiei siciliene. Judecătorul avea doar 37 de ani şi fusese implicat deja în mai multe acţiuni desfăşurate împotriva clanurilor mafiote.

Conform news.ro, lui Livatino i s-a oferit posibilitatea de a beneficia de o escortă militară, însă a refuzat acest lucru. Iar în fatidica zi în care a fost ucis, Livatino a fost urmărit de mai multe maşini pe o autostradă, în cele din urmă mafioţii începând să tragă asupra sa.

A reuşit să scape şi să fugă pe un câmp din apropiere, însă a fost urmărit şi ucis cu mai multe focuri de armă.

Rosario Livatino, considerat un martir al justiţiei

Pe acelaşi subiect

Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul care i-a adus un omagiu, în timpul unei vizite în Sicilia, considerându-l "un martir al justiţiei". Atunci au început şi demersurile ca el să fie beatificat.

Livatino a fost beatificat în urma unei slujbe care a avut loc la Catedrala Agrigento, din Sicilia. În paralel, Papa Francisc a transmis un mesaj emoţionant: "În serviciul său pentru comunitate, ca judecător de excepţie, care nu şi-a permis niciodată să fie corupt, s-a străduit să judece nu pentru a condamna, ci pentru a reabilita. Fie ca exemplul său să fie pentru toată lumea, în special pentru judecători, un stimulent pentru a fi apărători loiali ai legalităţii şi libertăţii".

Papa Francisc a început demersurile necesare pentru ca Rosario Livatino să fie sanctificat în decembrie, chiar dacă acestuia nu i se poate atribui un miracol în sensul strict al cuvântului, respectiv un act de vindecare inexplicabilă a unei persoane.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

beatificare judecator papa francisc ucidere
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025