Antena LIVE
Galerie foto

"Un moment foarte rar". Blindate americane şi ruseşti s-au intersectat în Siria: soldaţii au coborât şi au făcut poze, ba chiar au glumit între ei

Soldaţi americani şi ruşi s-au salutat amical şi au făcut poze împreună în weekend pe o şosea din Siria, într-o demonstraţie neobişnuită de amiciţie între aceste forţe rivale, relatează luni AFP, citat de Agerpres.

De la 10.10.2022, 21:00
Galerie (9)
Profimedia

Statele Unite şi Rusia au desfăşurat trupe în Siria, ţară devastată de războiul ce nu conteneşte din anul 2011 şi în care Washingtonul şi Moscova susţin fiecare tabăra adversă. Războiul început în februarie de Rusia împotriva Ucrainei a exacerbat şi mai mult tensiunile dintre cele două capitale.

Americanii sunt prezenţi în Siria din 2014. Ruşii, din 2015

Dar sâmbătă dimineaţă, o patrulă americană şi una rusească s-au încrucişat pe un câmp petrolier în apropierea oraşului al-Qahtaniyah, în provincia Hassake din nord-estul Siriei. Nu este prima dată când drumurile blindatelor ruse şi americane se întâlnesc în acea regiune aflată sub controlul kurzilor. Însă de data aceasta convoaiele s-au salutat amical, în loc să treacă unul pe lângă celălalt fără a se opri.

Soldaţii, unul lângă celălalt, au pozat împreună, zâmbind şi ţinând ţevile armelor îndreptate spre sol. Un rus şi un american au izbucnit în râs în timpul unei conversaţii, iar mai mulţi soldaţi chiar au făcut schimb de ecusoane ale uniformelor. "Este un moment foarte rar", remarcă Samuel Ramani, cercetător în relaţii internaţionale la universitatea britanică Oxford. Soldaţii americani au fost desfăşuraţi în Siria din 2014, în cadrul unei coaliţii internaţionale create pentru a susţine forţele kurde în lupta acestora contra jihadiştilor grupării Statul Islamic.

La rândul ei, armata rusă este angajată din 2015 în sprijinul trupelor preşedintelui Bashar al-Assad. Trupe ruse au fost desfăşurate în nord-estul Siriei la sfârşitul anului 2019, când Damascul a intervenit în sprijinul forţelor kurde, confruntate cu o ofensivă a Turciei vecine. Prezenţa trupelor ruse a permis de asemenea evitarea unei confruntări între forţele americane şi cele ale regimului sirian.

Ți-a plăcut acest articol?

rusia sua siria statele unite armata blindate
Întrebarea zilei
Aţi avut nevoie recent de meseriaşi şi nu aţi găsit?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda...
Adevărul
Publicat 10.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 14 mai 2024. Peștii se simt iubiți și apreciați de cei din...
CaTine
Publicat 13.05.2024
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a...
spynews.ro
Publicat 10.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cât de fierbinte e Soarele. Experții au dezvăluit temperatura fantastică la...
Useit
Publicat 12.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Elveția a câștigat Eurovision 2024. Nemo a spart trofeul la scurt timp de la...
ZU
Publicat 12.05.2024
Rulouri cu cremă de mascarpone și frișcă. Rețetă simplă și rapidă
Hello taste
Publicat 12.05.2024
Zborul cu un bebeluș: ce trebuie să știi înainte de a pleca
Deparinti
Publicat 12.05.2024
Parlamentul vrea să schimbe legea RCA. Cum ar putea afecta despăgubirile...
ziare.com
Publicat 09.05.2024
Emre Altuğ a îmbrăcat din nou costumul de mire și a surprins pe toată lumea....
Happy
Publicat 13.05.2024
Băuturi pentru creșterea părului. Ce efecte pot avea asupra firelor și scalpului
Medicool
Publicat 12.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024