Un român care şi-a bătut şi terorizat fosta iubită a fost condamnat la închisoare în Italia
Bobi Gruia, un român de 37 de ani stabilit la Gela, în Italia, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după ce şi-a bătut şi şi-a terorizat fosta iubită.
De Cristi Ioniţă la 31.03.2021, 09:30- Românul implicat în acest caz are 37 de ani.
- Românul condamnat la închisoare în Italia contestă sentinţa judecătorilor.
Bobi Gruia şi fosta lui iubita au avut o relaţie pasională care s-a stins la fel de fulgerător cum a început. Însă, bărbatul de 37 de ani nu a acceptat despărţirea de fosta iubită, astfel că a început să depună presiuni asupra acesteia pentru ca femeia să accepte reluarea relaţiei.
Conform Quotidiano di Gela, femeia a avut ghinionul că stătea în acelaşi oraş cu românul, astfel că bărbatului i-a fost foarte uşor să depună presiuni asupra ei. Ba chiar românul ar fi şi bătut-o de câteva ori şi ar fi ameninţat-o cu moartea. Sătulă de teroarea în care trăia, femeia a depus plângere împotriva românului.
Românul din Italia contestă pedeapsa încasată
Bobi Gruia a fost pus acuzare pentru comiterea mai multor infracţiuni, inclusiv pentru furt, existând informaţii conform cărora el a furat bani şi un telefon de firmă în timpul unei vizite făcute tinerei. Românul a recunoscut o parte din fapte, a solicitat să fie judecat în regim de urgenţă şi a pus întreaga situaţie şi pe seama provocărilor venite din partea victimei.
Procurorii au solicitat 11 ani de închisoare pentru românul din Italia, însă acesta a fost condamnat la numai cinci ani de închisoare. Chiar şi aşa, reprezentanţii românului au anunţat că acesta contestă decizia şi consideră că, la cât timp a petrecut şi în arest preventiv, ar fi mai normal să încaseze o condamnare la închisoare cu suspendare.