Antena LIVE

Curs valutar

Un român și-a tatuat numele pe spatele unei prostituate, în semn că îi aparține. Căutat de poliția daneză, a fost prins în Franța

Un tânăr român în vârstă de 36 de ani, căutat din 5 noiembrie în Danemarca, pentru trafic de persoane, proxenetism, viol şi violenţă, a fost arestat în Franța, la Biarritz, în timpul unui control de rutină. Potrivit Ouest France, individul ar putea fi predat autorităţilor daneze în zilele următoare.

De la 21.12.2022, 09:25
WhatsApp
Un român și-a tatuat numele pe spatele unei prostituate, în semn că îi aparține. Căutat de poliția daneză, a fost prins în Franța Profimedia

Un tânăr român în vârstă de 36 de ani, căutat din 5 noiembrie în Danemarca, pentru trafic de persoane, proxenetism, viol şi violenţă, a fost arestat în Franța, la Biarritz, în timpul unui control de rutină. Potrivit Ouest France, individul ar putea fi predat autorităţilor daneze în zilele următoare.

Românul a fost arestat pe 13 decembrie, după ce tocmai trecuse graniţa dinspre Spania. A fost prins  la o staţie de taxare în apropiere de Biarritz, în sud-vestul Franţei, în timpul unui control de rutină. El a fost luat în custodie în baza unui mandat european de arestare emis pe 5 noiembrie de instanţele daneze.Marți, românul a apărut în faţa camerei de anchetă a Curţii de Apel Pau, în vederea predării sale iminente autorităţilor daneze,"căreia nu i s-a opus", a subliniat procuratura generală. Decizia va fi pronunţată pe 23 decembrie şi va deschide un termen de zece zile pentru predarea persoanei ţării care a emis mandatul european de arestare.

Și-ar fi tatuat numele pe spatele unei prostituate, pentru a-i arăta că îi aparține

Românul, stabilit în Spania, era căutat de poliţia daneză pentru trafic de persoane, infracțiuni comise în perioada ianuarie - noiembrie 2022. Bărbatul este suspectat că a traficat cinci prostituate românce, a precizat procuratura. Le-ar fi dus din România în Copenhaga, pentru a le exploata sexual şi ar fi luat jumătate din sumele încasate pentru transportul lor. Individul este, de asemenea, implicat în acţiuni de proxenetism, violenţă şi agresiune asupra unei femei, pe care ar fi forțat-o să întrețină relații sexuale. A filmat scena și a postat imaginile pe un site specializat. Românul este acuzat că ar fi tatuat numele său pe spatele unei prostituate, pentru a-i arăta că îi aparține. 

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

roman proxenetism trafic persoane danemarca
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025