Va fi invadată şi Republica Moldova? Lukashenko ar fi prezentat o hartă în care Ucraina e împărţită în patru: Transnistria face parte din una dintre aceste zone
Războiul din Ucraina a intrat în a şasea zi şi, din păcate, nu sunt semne că această confruntare militară se apropie de final. Din contră.
De Redactia Observator la 01.03.2022, 22:09Alexander Lukashenko, preşedintele din Belarus, a avut o intervenţie televizată prin care a surprins pe toată lumea. Liderul de la Minsk ar fi prezentat într-o emisiune televizată planuri secrete de luptă precum şi un plan de invadare a regiunii Transnistria din Republica Moldova, notează express.co.uk. Lukashenko s-a adresat consiliului de securitate din Belarus şi ar fi prezentat o hartă în care Ucraina este împărţită în patru regiuni. Printre aceste patru regiuni se numără şi regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova.
Alexander Lukashenko a mai spus că niciuna dintre unităţile militare din Belarus nu a ieşit din unităţile de care aparţin, dar acestea s-ar putea mobiliza în două-trei zile în caz de pericol. "Am fost avertizați, cu șase ore înainte de lansarea rachetelor ucrainene în Belarus. Așadar, rachetele rusești Iskander au putut să le lovească și să le distrugă", a declarat Alexander Lukashenko.
Reacţia lui Alexander Lukashenko vine la scurt timp după ce Belarus a organizat un referendum pentru ca ţara să renunţe la statul non-nuclear, o mişcare pe care Uniunea Europeană o consideră "foarte îngrijorătoare". Referendumul a trecut cu 65%, potrivit datelor oficiale, ceea ce înseamnă că pe teritoriul Belarasului ar putea fi amplasate instalaţii nucleare.