Valentine's Day, o afacere de miliarde!
Valentine's Day este mai mult decât o sărbătoare a iubirii! Este o adevărată afacere, cât se poate de profitabilă. Pentru a-şi face fericiţi partenerii, americanii cheltuiesc peste 13 miliarde de dolari.
De Redactia Observator la 14.02.2014, 20:37De ce vorbesc despre oamenii din Statele Unite? Păi nu de la ei am importat Ziua Îndrăgostiţilor? Deci sunt etalon.
Americanilor le curge Ziua Îndrăgostiţilor prin vene! Acest lucru e demonstrat de vânzările care se fac de Valentine's Day.
Locuitorii de peste Ocean cumpără bomboane în valoare de 1 miliard şi jumătate de dolari, flori în valoare de aproape 2 miliarde de dolari şi bijuterii în valoare de peste 4 miliarde de dolari.
Să mai adăugăm şi 180 de milioane de felicitări, ca să avem un tablou complet. De ce atâta cheltuială? Explicaţia stă în statistici.
Iar cadourile sunt de tot felul, începând de la tradiţionalele felicitări şi până la previzibilele bijuterii cu inimioare şi mesaje romantice. Ce face un bărbat care nu prea se pricepe la cadouri? Merge pe varianta sigură. Şi aici nu ne referim strict la americani.
Desigur, plicurile, timbrele şi felicitările abundă în inimoare, buze bine rujate şi alte drăgălăşenii. Dar designerii s-au gândit şi la bărbaţii care nu stau prea bine la capitolul buget.
După felicitări, vine rândul bomboanelor. Preţul unei cutii? Pleacă de la 15 euro şi ajunge la 150 de euro.
În Europa, de partea cu florile se ocupă Giorgio Armani, care livrează nu doar pe bătrânul continent, ci şi în ţările asiatice. Dacă stimaţii domni au bugete respectabile, se pot orienta spre cadouri cu multe zerouri în coadă.
Aproape la fel de valoroase, măcar sentimental vorbind, sunt accesoriile. Iar oferta este consistentă.
Totuşi, pentru a avea o amintire de neuitat, e nevoie de mai mult decât un obiect. Preţul unei astfel de escapade este de 500 de euro.