Viktor Orban, aplaudat la scenă deschisă de americani după un discurs despre familia tradiţională. Premierul maghiar e în SUA la invitaţia lui Donald Trump
Tot mai singur în Europa, Viktor Orban a fost ovaţionat la scenă deschisă în Statele Unite, la conferinţa conservatorilor americani. Le-a ţinut americanilor acelaşi discurs radical şi naţionalist pe care l-am auzit luna trecută, la Tuşnad. Viktor Orban a respins, din nou, amestecul de rase şi le-a declarat război progresiştilor liberali, care urmăresc să separe Europa de valorile ei creştine. Orban participă la conferinţa conservatorilor americani la invitaţia susţinătorilor fostului preşedinte american, Donald Trump.
De Redactia Observator la 05.08.2022, 20:47Ca un star rock, aşa a fost primit Viktor Orban pe scena conservatorilor americani. Din mijlocul celor care îi împărtăşeşesc ideile, premierul Ungariei s-a dezlănţuit împotriva globaliştilor şi a celor care promovează politici ce sprijină imigraţia şi minorităţilE sexuale. "Acum Vestul se luptă cu el însuşi. Am văzut ce fel de viitor are de oferit clasa conducătoare globalistă. Dar noi ne gândim la un altfel de viitor. Globaliştii se pot duce naiba. Eu am venit în Texas", a declarat Viktor Orban, premierul Ungariei.
Orban nu a ezitat să spună despre cei care îl consideră rasist sau antisemit că sunt "pur și simplu niște idioți". În opinia lui, un politician creştin nu poate fi rasist. "Progresiştii din zilele noastre au încercat, din nou, să separe civilizaţia din Vest de rădăcinile sale creştine. Întrec o limită care nu ar trebui să fie întrecută niciodată. Dacă separăm civilizația occidentală de moștenirea sa iudeo-creștină, au loc cele mai grave lucruri din istorie", a declarat Viktor Orban, premierul Ungariei.
Viktor Orban, aplaudat la scenă deschisă de americanii conservatori
Nici minorităţile sexuale nu au scăpat de criticile liderului de la Budapesta. "Guvernul meu este devotat legii și ordinii fără compromisuri. Am decis că nu avem nevoie de mai multe genuri, ci de mai mulți luptători. Mai puțin travestiți și mai mult Chuck Norris. Noi credem că nu există libertate fără ordine. Dacă nu există ordine, apare haosul", a declarat Viktor Orban, premierul Ungariei. Viktor Orban a ridicat de mai multe ori în picioare sala plină până la refuz de conservatori americani. Însă cele mai lungi ovaţii le-a primit atunci când a vorbit despre familia tradiţională. "Legăturile familiale ar trebui să se bazeze pe căsătorie sau pe relaţia dintre părinţi şi copii. Pe scurt, mama este femeia. Tatăl este un bărbat. Şi lăsaţi-ne copiii în pace. De tot. Subiect închis", a declarat Viktor Orban, premierul Ungariei.
A fost o baie de mulţime necesară pentru premierul Ungariei, după ce în ultimele două săptâmâni a fost pus la zid de partenerii occidentali pentru discursul susţinut la în ţara noastră, la Tuşnad, şi în care a criticat aspru "amestecul" dintre rasele europene şi cele non-europene. Pledoariile radicale împotriva amestecului de rase, a imigranţilor şi minorităţilor sexuale nu sunt singurele care au speriat Vestul. Viktor Orban e ferm convins că dacă Occidentul continuă să înarmeze Ucraina, va urma un deceniu sumbru pentru europeni, cel puţin. Cu toate că Ungaria este stat membru NATO, premierul maghiar nu a ascuns niciodată relaţia apropiată pe care o are cu Vladimir Putin.