Vladimir Putin a anunțat că se vaccinează marți împotriva Covid-19
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că intenționează să se vaccineze împotriva Covid-19 în ziua de marți, precizând totodată că vaccinarea este pur voluntară.
De Ana Maria Ghiarasim la 22.03.2021, 16:58- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Vladimir Putin nu a anunțat cu ce vaccin va fi imunizat.
- Italia va deveni prima ţară din Europa care va produce vaccinul Sputnik V.
Vladimir Putin nu a specificat cu care dintre cele trei vaccinuri dezvoltate de companiile rusești va fi imunizat: Sputnik V, CoviVac, EpiVacCorona.
Vorbind la o întâlnire televizată despre vaccinurile rusești împotriva Covid-19, Vladimir Putin a spus că Rusia a semnat acorduri internaționale pentru a furniza doze din vaccinul său Sputnik V către 700 de milioane de oameni.
El a adăugat că este vitală creșterea producției de vaccinuri pentru Rusia, unde 4,3 milioane de persoane au primit până acum ambele doze necesare, scrie Reuters.
De asemenea, preşedintele rus a denunţat declarațiile ”ciudate” ale comisarului european însărcinat cu piaţa internă, Thierry Breton, care a declarat că Uniunea Europeană (UE) nu are nevoie de vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V.
”Noi nu obligăm pe nimeni să facă ceva (...), dar ne întrebăm ce interese apără aceşti oameni - ale întreprinderilor farmaceutice sau ale cetăţenilor europeni?”, a spus Vladimir Putin.
Vaccinul Sputnik V va fi produs și în Italia, Spania, Franţa şi Germania
Fondul suveran rus (RDIF) a anunţat că a încheiat acorduri de producţie a vaccinului împotriva Covid-19 Sputnik V ”cu societăţi din Italia, Spania, Franţa şi Germania” în aşteptarea omologării vaccinului în Uniunea Europeană (UE).
Reprezentantul RDIF, care a finanţat dezvoltarea Sputnik V, nu a anunţat numele grupurilor farmaceutice europene cu care a încheiat acorduri.
La 9 martie, un prim acord de producţie a fost anunţat în Italia, cu întreprinderea intaliano-elveţiană Adienne, care urmează să producă vaccinul rusesc în Lombardia.
Sputnik V nu este încă autorizat în UE, însă a depăşit o etapă importantă odată cu lansarea examinării vaccinului de către EMA, cu sediul la Amsterdam. În urma acestui anunţ, autorităţile ruse s-au declarat pregătite să furnizeze vaccinuri unui număr de 50 de milioane de europeni, începând din iunie.