Rusia anunţă acorduri pentru producerea vaccinului Sputnik V în Italia, Spania, Franţa şi Germania
Fondul suveran rus (RDIF) a anunţat luni că a încheiat acorduri de producţie a vaccinului împotriva Covid-19 Sputnik V ”cu societăţi din Italia, Spania, Franţa şi Germania” în aşteptarea omologării vaccinului în Uniunea Europeană (UE), relatează AFP. Moscova anunță că până în prezent 3,5 milioane de ruși s-au vaccinat cu ambele doze de Sputnik V.
Un oficial care negociază cu producătorii de vaccinuri în numele blocului comunitar a declarat pentru Reuters că guvernele UE iau în considerare inițierea unor discuții cu dezvoltatorii Sputnik V, relatează Reuters.
”În prezent sunt în curs alte negocieri, în vederea creşterii producţiei în UE. Asta va permite începerea aprovizionării pieţei unice europene cu Sputnik V imediat după autorizarea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA)”, a anunţat într-un comunicat conducătorul fondului, Kirill Dmitriev, potrivit news.ro. Reprezentantul RDIF, care a finanţat dezvoltarea Sputnik V, nu a anunţat numele grupurilor farmaceutice europene cu care a încheiat acorduri. La 9 martie, un prim acord de producţie a fost anunţat în Italia, cu întreprinderea intaliano-elveţiană Adienne, care urmează să producă vaccinul rusesc în Lombardia.
Sputnik V nu este încă autorizat în UE, însă a depăşit o etapă importantă odată cu lansarea examinării vaccinului de către EMA, cu sediul la Amsterdam. În urma acestui anunţ, autorităţile ruse s-au declarat pregătite să furnizeze vaccinuri unui număr de 50 de milioane de europeni, începând din iunie. Dmitriev a anunţat luni că Rusia este pregătită ”să lanseze aprovizionarea statelor membre UE care autorizează Sputnik V în mod independent” faţă de EMA, ca Ungaria.
Sputnik V - primit iniţial cu scepticism în străinătate, din cauză că şi-a anunţat succesul încă din vara lui 2020, în urma unor teste asupra a doar câteva zeci de persoane - a convins între timp 50 de ţări. Siguranţa vacinului a fost validată în în februarie de revista ştiinţifică The Lancet.
Dezvoltarea vaccinului a fostîncredinţată unor instituţii de stat şi este sărbătorită la Moscova ca un succes istoric al Rusiei lui Vladimir Putin. Numele vaccinului este foarte simbolic - un omagiu adus primului satelit plasat pe orbită, în 1957, de către URSS. El aminteşte un uriaş succes ştiinţific şi o înfrângere istorică a rivalului american.
Rusia acuză cu regularitate Occidentul de faptul că a făcut campanie împotriva Sputnik V prin insinuarea faptului că Moscova ar orchtestra o ”diplomaţie a vaccinului” menită să semene discordia în UE. Uniunea se confruntă cu dificultăţi în aprovizionarea cu vaccin împotriva covid-19 dezvoltate de către grupurile farmaceutice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰