Vladimir Putin a făcut baie în apele aproape îngheţate ale unui lac de Boboteaza pe rit vechi
Preşedintele rus Vladimir Putin a sărbătorit Boboteaza pe rit vechi, în stilul care l-a făcut remarcat în întreaga lume. A făcut baie în apele aproape îngheţate
De Redactia Observator la 20.01.2018, 13:39Preşedintele rus, Vladimir Putin a sărbătorit Boboteaza pe rit vechi, în stilul care l-a făcut remarcat în întreaga lume. A făcut baie în apele aproape îngheţate ale unui lac aflat la 400 de kilometri distanţă de Moscova.
Înconjurat de preoţi, liderul de la Kremlin şi-a făcut semnul crucii şi apoi s-a scufundat în apă. A părut că nu resimte cele minus 5 grade Celsius. A fost prima dată când Vladimir Putin, în vârstă de 65 de ani, a participat în mod public la acest ritual.
Numeroşi alţi ruşi au urmat exemplul preşedintelui aflat în plină campanie electorală.