Antena LIVE

Vodca primită de Berlusconi de la prietenul său Vladimir Putin încalcă sancţiunile contra Rusiei, a decis Comisia Europeană

Cele 20 de sticle de vodcă trimise de preşedintele rus Vladimir Putin drept cadou fostului premier italian Silvio Berlusconi de ziua de naştere a acestuia încalcă sancţiunile europene impuse Rusiei după invazia sa în Ucraina, a declarat Comisia Europeană joi, potrivit Agerpres.

De la 20.10.2022, 14:22
Vodca primită de Berlusconi de la prietenul său Vladimir Putin încalcă sancţiunile contra Rusiei, a decis Comisia Europeană Profimedia Images

Fostul prim-ministru Berlusconi, al cărui partid Forza Italia va intra în noul guvern de coaliţie din Italia, a stârnit controverse săptămâna aceasta când a spus că a reluat legătura cu Putin şi a făcut recent schimb de 'scrisori dulci' cu acesta.

"De ziua mea de naştere, mi-a trimis 20 de sticle de vodcă şi o scrisoare foarte dulce", le-a spus Berlusconi, care a împlinit 86 de ani luna trecută, parlamentarilor săi din Camera inferioară, conform unei înregistrări audio difuzate de agenţia de presă LaPresse.

Un pachet de sancţiuni al UE, convenit în aprilie, a extins o interdicţie de import pentru mărfurile ruseşti, inclusiv pentru băuturile spirtoase, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei într-un comunicat, adăugând că nu există exceptări pentru cadouri.

Cu toate acestea, este la latitudinea fiecărui stat membru al UE în parte să pună în aplicare sancţiunile, a remarcat el. Nu se ştie deocamdată dacă autorităţile italiene vor lua vreo măsură în cazul dat.

Ca răspuns la recentele comentarii ale lui Berlusconi despre Putin şi războiul din Ucraina, Giorgia Meloni, care se aşteaptă să fie viitorul prim-ministru al Italiei, a declarat miercuri că noul său guvern va fi pro-NATO şi va face parte pe deplin din Europa sau nu va fi deloc. 

Ți-a plăcut acest articol?

comisia europeana silvio berlusconi vladimir putin
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024