Xi Jinping i-a cerut lui Joe Biden să schimbe limbajul folosit de SUA în legătură cu independenţa Taiwanului
Xi Jinping i-a cerut lui Joe Biden să schimbe limbajul pe care SUA îl folosesc atunci când discută poziţia lor cu privire la independenţa Taiwanului, au afirmat doi oficiali americani familiarizaţi cu o conversaţie privată între cei doi lideri.
De Redactia Observator la 29.10.2024, 10:42În timpul întâlnirii Biden-Xi din noiembrie anul trecut, lângă San Francisco, Xi şi delegaţia sa le-au cerut lui Biden şi echipei sale să modifice limbajul în declaraţiile oficiale ale Statelor Unite despre Taiwan, scrie Agerpres.
China a vrut ca SUA să spună "ne opunem independenţei Taiwanului", mai degrabă decât versiunea actuală, care este că Statele Unite "nu sprijină" independenţa Taiwanului, au declarat oficialii americani, care s-au exprimat sub rezerva anonimatului în legătură cu discuţiile diplomatice private la care au participat sau despre care au fost informaţi.
Consilierii lui Xi au făcut această cerere în mod repetat în lunile care au urmat întrevederii, potrivit surselor citate. În pofida insistenţelor, Statele Unite au refuzat să facă această schimbare.
Cerinţa presantă a Chinei
- China a înconjurat Taiwanul cu avioane și nave militare. Taipeiul şi-a activat sistemele de apărare
- SUA au aprobat un sprijin pentru apărare în valoare de 567 de milioane de dolari pentru Taiwan
- "Iadul s-a dezlănţuit în Liban". Peste 600 de morţi în ultimele 4 zile, în urma atacurilor: Israel a respins un...
Casa Albă a răspuns unei solicitări de declaraţii printr-un comunicat în care foloseşte aceeaşi exprimare, şi anume că Washingtonul "nu sprijină" independenţa Taiwanului. "Administraţia Biden-Harris a fost consecventă în ceea ce priveşte politica noastră de lungă durată 'O singură Chină'", se arată în comunicat.
La rândul său, Ministerul chinez de Externe a declarat: "Ar trebui să adresaţi această întrebare guvernului SUA. Poziţia Chinei cu privire la problema Taiwanului este clară şi consecventă". Ministerul de Externe din Taiwan a refuzat să facă vreun comentariu în legătură cu această informaţie.
Republica China rămâne numele oficial al Taiwanului, iar guvernul a afirmat că nu are de gând să schimbe acest lucru, având în vedere că Taiwanul este deja un stat suveran, independent, iar Beijingul nu are dreptul de a revendica Taiwanul ca fiind teritoriul său