Zeci de arabi israelieni s-au alăturat grupării jihadiste Statul Islamic
Zeci de arabi israelieni s-au alăturat grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria și Irak, a afirmat miercuri ministrul israelian al apărării Moshé Yaalon
De Redactia Observator la 11.03.2015, 10:42- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Zeci de arabi israelieni s-au alăturat grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria și Irak, a afirmat miercuri ministrul israelian al apărării Moshé Yaalon
"Câteva zeci de arabi israelieni s-au înrolat în Statul Islamic și au plecat să se lupte (în Siria și Irak); unii dintre ei au fost uciși, alții au fost arestați la revenirea în Israel, dar nu este vorba despre un fenomen răspândit printre arabii israelieni'', a declarat Yaalon pentru postul public de radio israelian.
El a estimat că ideile promovate de SI pot fi ușor difuzate, inclusiv în Israel, prin intermediul internetului.
Referitor la înregistrarea video difuzată marți de SI cu execuția unui arab israelian acuzat de spionaj pentru serviciile secrete israeliene (Mossad), Moshé Yaalon a ținut să dezmintă aceste acuzații.
''Acest arab israelian nu are nimic de-a face cu Mossadul, nici cu vreo altă instituție legată de securitatea din Israel'', a subliniat oficialul israelian.
În înregistrarea de peste 10 minute postată marți pe site-uri jihadiste apare imaginea unui tânăr în tunică, ucis cu un glonț în frunte, după care se trag mai multe rafale în cadavrul său. Tânărul a fost prezentat ca fiind Mohammad Said Ismail Musallam.
De asemenea, se poate vedea pașaportul victimei, ca și o listă de nume însoțite de fotografii ale unor bărbați prezentați drept spioni în solda Israelului.
Comunitatea arabilor israelieni, descendenți ai celor 160.000 de palestinieni rămași în ținutul lor după crearea Israelului în 1948, numără în prezent 1,4 milioane de persoane (circa o cincime din populația israeliană).