Zeci de armeni au sărbătorit Festivalul Apei pe străzile din Erevan
De la mic la mare, oamenii s-au stropit cu găleţi pline cu apă, s-au bălăcit în fântâni şi au curăţat covoare în plină stradă. Nimic ieşit din comun, de altfel, în condiţiile în care covoarele de Erevan sunt celebre în toată lumea, datorită culorilor vii şi modelelor interesante.
De Redactia Observator la 29.07.2019, 17:21De la mic la mare, oamenii s-au stropit cu găleţi pline cu apă, s-au bălăcit în fântâni şi au curăţat covoare în plină stradă. Nimic ieşit din comun, de altfel, în condiţiile în care covoarele de Erevan sunt celebre în toată lumea, datorită culorilor vii şi modelelor interesante.
Înarmaţi cu sticle, pistoale sau găleţi pline cu apă, zeci de tineri au dat startul distracţiei pe străzile din Erevan. S-au luptat cu apă cât a fost ziua de lungă, după care au luat cu asalt o fântână din centrul capitalei.
De la eveniment nu au lipsit nici pompierii, care au profitat de ocazie pentru a-i stropi pe oameni de la înălţime.
Pentru prima oară, Festivalul Apei a fost organizat simultan cu o altă tradiţie armenească: curăţarea covoarelor.
Astfel, zeci de oameni şi-au scos covoarele în stradă pentru a le spăla. Apoi le-au expus frumos pe treptele clădirii Parlamentului.
Reprezentantă a Parlamentului din Armenia: Am decis să combinăm aceste două lucuri: bătaia cu apă şi curăţarea covoarelor pentru că spălarea acestora e, de asemenea, o tradiţie în cultura armeană.
Organizat anual în zilele caniculare de vară, Festivalul Apei datează încă de pe vremea păgânilor. Sărbătoarea era asociată zeiţei Astghik, despre care se spunea că stropea pământurile cu o apă fermecată pentru a le aduce o recoltă bogată.
În zilele noastre, festivalul a devenit însă un prilej de distracţie pentru tinerii din Armenia.