Zeci de morţi şi de răniţi, după ce un autobuz şcolar a căzut 20 de metri într-o râpă din Indonezia. Supravieţuitorii dau vina pe starea vehiculului
Un autobuz care transporta şcolari, dar şi pe părinţii lor, plus profesori, s-a prăbuşit, miercuri seara, în Indonezia. Sunt cel puţin 27 de morţi, printre care şi copii, a declarat joi Ministerul Transporturilor din ţară. Zeci de supravieţuitori au fost duşi la spital, după ce autobuzul a plonjat într-o râpă de pe insula Java. Autorităţile locale şi supravieţuitorii spun că starea vehiculului poate fi de vină.
De Andreea Anghel la 11.03.2021, 10:10- Zeci de morţi şi de răniţi, după ce un autobuz şcolar s-a prăbuşit într-o râpă
- Incidentul a avut loc în Indonezia
Un autobuz şcolar a căzut într-o râpă, în Indonezia. Sunt zeci de morţi şi de răniţi în urma teribilului incident. Pasagerii erau elevi, părinţi şi profesori de la un liceu din oraşul Subang. Se pare că aceştia se întorceau de la un pelerinaj, a spus şeful poliţiei locale Eko Prasetyo Robbyanto.
''Au decedat copii şi adulţi'', a declarat oficialul agenţiei de salvare, Mamang Fatmono.
Un supravieţuitor al accidentului, Mimin Mintarish, a spus că autobuzul se clătina înainte de accident: ''Pasagerii au simţit miros de ars şi şoferul a spus că frâna a cedat. Am fost prinsă în scaun, dar am reuşit să mă târăsc din autobuz. Slavă Domnului că cei doi copii ai mei au fost în siguranţă'', a spus ea.
Autobuzul şcolar a căzut 20 de metri în gol
Autobuzul a plonjat într-o râpă de 20 de metri, în Sumedang, în provincia Java de Vest, după ce şoferul a pierdut controlul asupra volanului. Ministerul a raportat că 39 de persoane au supravieţuit şi că o agenţie locală de căutare şi salvare i-a dus la un spital din apropiere.
Poliţia a specificat că investighează cauza accidentului, în condiţiile în care supravieţuitorii au spus că autobuzul a funcţionat defectuos. Şoferul a decedat în urma accidentului. Treisprezece dintre supravieţuitori sunt trataţi, cu răni grave, a declarat şeful agenţiei de salvare Deden Ridwansah, potrivit mediafax.ro.
Accidentele de circulaţie sunt frecvente în ţara sud-estică a Asiei. Vehiculele care nu sunt sigure, sunt adesea folosite, iar regulile de circulaţie sunt frecvent încălcate. Un accident similar pe insula Sumatra a ucis 35 de persoane la sfârşitul anului 2019, când un autobuz a căzut într-o râpă şi s-a prăbuşit într-un râu cu debit mare. În 2018, aproximativ 27 de persoane au murit când un autobuz turistic a căzut de pe un deal pe insula Java.