Antena LIVE

Curs valutar

#MediciBuni – Dr. Florin Rusu, MedLife: "Copiii se tem să fie singuri în sala de operații, dar o bună comunicare reușește să le atenueze stresul"

Anestezia generală este administrată de obicei înaintea și în timpul efectuării unei intervenții chirurgicale și împiedică creierul să proceseze durerea și să își amintească ce s-a întâmplat în timpul operației. Asigură confortul și siguranta pacientului, dar și confortul chirurgului. În cazul copiilor, medicul anestezist trebuie să aibă abilitatea de a comunica eficient atât cu micii pacienți, cât și cu părinții acestora. Dr. Florin Rusu, medic primar anestezist în cadrul Spitalului de Pediatrie MedLife, este unul dintre medicii buni care fac această meserie din pasiune și cu multă empatie, respectiv dăruire, fiindcă în copilărie a fost salvat, la rândul său, de un tânăr chirurg.

De la 29.08.2024, 11:04

Dr. Florin Rusu își aduce deseori aminte de o întâmplare din copilărie care l-a marcat pe viață și l-a orientat spre profesia de medic: „La vârsta de 3 ani am fost diagnosticat, cu multă dificultate, de personalitățile medicale ale acelei perioade cu peritonită apendiculară și numeroase alte complicații; intervenția chirurgicală în urgență efectuată de un tânăr chirurg a fost salvatoare, motiv pentru care părinții mei m-au îndrumat către această carieră”, a explicat medicul anestezist care a fost atras de această specialitate încă din anul I de facultate, când a făcut practică în secția ATI (anestezie-terapie intensivă) a Spitalului de Urgență Floreasca.

„Activitatea medicilor din acea secție și-a pus amprenta asupra alegerilor mele ulterioare, cea mai importantă fiind specialitatea către care m-am îndreptat. În acea perioadă am cunoscut medici care aveau să devină mari personalități ale medicinei românești, cum ar fi prof. Zorel Filipescu și prof. Dan Tulbure, care mi-au fost modele de urmat”, a povestit dr. Florin Rusu. Medicul și-a luat în serios profesia, perfecționându-se de-a lungul timpului și încercând să-și depășească mentorii.

„În ATI au apărut tehnologii noi în domeniul epurării extracorporeale cu aplicabilitate în sepsisul sever, noi tipuri de aparate de anestezie și ventilație mecanică, noi clase de medicamente (antibiotice, antitrombotice etc.), tehnici de anestezie noi, cu aplcabilitate in toate domeniile chirurgicale. Se face transplant de organe, dar și chirurgie cardiacă și a vaselor mari la pacientul pediatric și multe altele. Cu alte cuvinte, dezvoltarea tehnologiei și a tehnicilor operatorii a dus, implicit, la îmbunătățirea tehnicilor anestezice, cât și a celor de terapie intensivă”, a explicat medicul.

Secția de anestezie si terapie intensivă (ATI) a Spitalului de Pediatrie MedLife, unde își desfășoară activitatea medicul, are dotări complete, în conformitate cu standardele europene și asigură toată gama de anestezii pentru confortul micilor pacienți. Anestezistul are grijă de copil atât înainte, în timpul, cât și după operație.

Medicul anestezist este responsabil de administrarea anesteziei generale și are grijă de copil înainte, în timpul și după operație. El este specialistul care stă alături de copil pe toată durata anesteziei și care încearcă să facă în așa fel încât despărțirea copilului de părinți să nu fie traumatizantă. „Părinții sunt stresați de efectele anesteziei și de modul de administrare; copiii se tem de a fi singuri în sala de operații. Frica de anestezie este experimentată de toți pacienții indiferent de vârstă, dar sub forme diferite, însă o bună comunicare reușește să atenueze stresul”, a subliniat dr. Florin Rusu. În opinia sa, un medic bun pentru copii este acela care are abilitatea de a comunica verbal și emoțional cu copii de diverse vârste, dar și cu aparținătorii lor, abilitatea de a le inspira încredere și de a combate sentimentul de frică pentru ceea ce urmează.

Un copil nu este un adult în miniatură!

Medicul anestezist monitorizează funcțiile vitale ale copilului, decide medicația anestezică și îl urmărește pe micul pacient și după ce se trezește din anestezie.

„Pornind de la principiul că un copil nu este un adult în miniatură, un bun anestezist care lucrează în acest domeniu trebuie să cunoască particularitățile anatomice și fiziologice, dar și farmacodinamia, respectiv  farmacokinetica aplicabile la copil. Deși sunt comparabile cu cele ale adultului, tehnicile din anestezie și terapie intensivă pediatrică au o specificitate anume, iar abilitățile necesare se dobândesc în mulți ani de practică”, a explicat dr. Florin Rusu. Anestezia pediatrica este considerată o supraspecializare în domeniul ATI în multe țări din Europa și Statele Unite.

Dr. Florin Rusu se preocupă ca tratamentul și îngrijirea pacienților mici să fie de cea mai bună calitate, să le asigure confortul emoțional și să aplice cele mai moderne tehnici anestezice și de terapie intensivă pentru a minimiza riscurile. Pentru toate acestea, medicul își pune la bătaie toate abilitățile și cunoștințele dobândite în domeniu în ani buni de practică medicală.

Această specialitate presupune mult stres și sânge rece, motiv pentru care medicul își impune să-și păstreze mereu calmul pentru a putea gestiona situațiile dificile. „În această specialitate niciodată nu poate să existe un echilibru între viața profesională și cea personală, balanța înclinându-se în avantajul celei profesionale, dar când găsesc puțin timp liber încerc să nu-mi neglijez pasiunile: călătoriile; mașinile; îngrijirea plantelor”, a mărturisit dr. Florin Rusu.

Generos din fire, medicul dă mai departe ce a învățat, astfel încât numărul medicilor buni să crească și să se răspândească peste tot în țară, fiindcă sunt mulți copii care au nevoie de ei. „Viața m-a învățat să fiu corect, dedicat studiului, altruist și să împărtășesc colegilor tineri, medici rezidenți, toată experiența mea”, a spus dr. Florin Rusu.

Surse:

https://www.medlife.ro/articole-medicale/anestezie-generala-la-copii-ce-consta-si-cand-este-recomandata

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 18.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Un oraș românesc seamănă izbitor cu Roma și Istanbul, fiind construit pe...
Gandul
Publicat 18.09.2024
Schimb de focuri în centrul Moscovei, lângă Kremlin. În atac sunt implicați...
Adevărul
Publicat 18.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 19 septembrie 2024. Taurii trebuie să privească cu...
CaTine
Publicat 18.09.2024
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere...
spynews.ro
Publicat 18.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Ce ingrediente folosesc unguroaicele atunci când pun varză la murat, pentru a fi...
Click.ro
Publicat 18.09.2024
Ultimele mesaje transmise de submersibilul Titan au fost dezvăluite. Ce s-a...
Useit
Publicat 18.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de...
Redacţia.ro
Publicat 18.09.2024
Ce arme țineau rușii în depozitul aruncat în aer de dronele ucrainene....
libertatea.ro
Publicat 18.09.2024
Lui Sean „Diddy” Combs i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. Câți bani era...
ZU
Publicat 18.09.2024
Pandișpan cu mere. Rețeta unui desert simplu și delicios
Hello taste
Publicat 18.09.2024
Experiențe la fel de intense ca nașterea. Ce alte dureri se aseamănă și sunt...
Deparinti
Publicat 18.09.2024
Haos pe calea ferată, din cauza inundațiilor. Anunțul făcut de CFR, după ce...
ziare.com
Publicat 18.09.2024
Confesiunile dure ale actorului Erkan Petekkaya. În copilărie a fost dus la...
Happy
Publicat 18.09.2024
Cum acționează probioticele naturale din mâncarea fermentată. Varza murată...
Medicool
Publicat 18.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024