Gândaci filmaţi plimbându-se pe raftul cu pâine, într-un magazin Mega Image din Bucureşti. "Întregul raion va fi închis"
Invazie de gândaci într-un lanţ de magazine cunoscut din Capitală. În imaginile primite pe Fii Observator, de la Valentin - un telespectator, care ieşise să îşi cumpere pâine, se vede cum insectele umblă printre produsele de panificaţie.
În imaginile filmate de Valentin, se vede cum gândacul umblă nestingherit printre produsele de panificaţie | VIDEO
De Redactia Observator la 08.02.2024, 10:12În urma sesizării făcute de client, conducerea supermarketului a spus că va apela la o firmă care să se ocupe de igienizarea întregului magazin, pentru a scăpa de musafirii nepoftiţi.
Raionul va fi închis, iar produsele vor fi aruncate
Până atunci întregul raion va fi închis, iar produsele vor fi aruncate, pentru a nu ajunge pe mesele cumpărătorilor.
"Vom aplica imediat măsuri ca urmare a acestei situații semnalate la raionul de panificație. Întregul raion va fi închis temporar și toate produsele vor fi aruncate în deplină siguranță, vom solicita astfel o intervenție de urgență a echipei de dezinsecție", au transmis reprezentanţii Mega Image.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.