Şofer inconştient, surprins pe contrasens pe o şosea din Ialomiţa: "Astfel de şoferi ne pun viaţa în pericol"
Un şofer din Ialomiţa a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie după ce a mers pe contrasens pe o şosea din judeţ. Imaginile au fost surprinse de către un alt şofer care se afla în acel moment pe şosea.
De Redactia Observator la 27.01.2022, 15:10- Imagini şi informaţii primite pe Fii Observator
Pericole la tot pasul pe şoselele României. Dacă nu sunt gropi, sunt şoferi inconştienţi. Un şofer cu număr de Ialomiţa a fost filmat marţi în timp ce conducea pe contrasens. Fără să se gândească la ce tragedie ar fi putut să provoace şoferul a mers zeci de metri pe contrasens. Din imaginile trimise pe Fii Observator se vede cum şoferul merge pe contrasens, iar la un moment dat decide să întoarcă maşina şi să meargă în direcţia normală de mers.
Ionuț via Fii Observator: Cetățean inconștient din Ialomița pe contrasens, pune în pericol viaţa oamenilor. Ar fi bine să fie sancționat pentru că ne pun viaţa în pericol.
Acum bărbatul riscă să rămână fără permis pentru două luni şi va avea de plătit şi o amendă.
Incidentul vine după ce o şoferiţă a fost filmată în apropiere de vama Nădlac în timp ce conducea pe contrasens, ieri dimineaţă pe A1, între Nădlac şi Deva. Cel mai probabil, şoferiţa a încurcat intrarea pe autostradă, însă şi-a continuat drumul nestingherită, chiar dacă ar fi putut provoca o tragedie. Un alt şofer a filmat toată scena şi a postat imaginile pe reţelele de socializare. După ce imaginile au apărut în spaţiul public, poliţiştii au început să o caute pe şoferinţa inconştientă. Şi au şi găsit-o. Este vorba despre o tânără în vârstă de 22 de ani care a rămas pieton pentru două luni şi are de plătit şi o amendă de 870 de lei.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.