Vibrația zilei. Nevoie de liniște și apropiere de cei dragi
Vibrația zilei. Luna este un factor decisiv în general, indiferent de etapa în care se află, pentru că reprezintă planul emoţional. Astăzi este în faza Ultimul Pătrar, adică vedem fix jumătate din ea şi face aspecte cu mai multe planete. Detalii tehnice care se traduc destul de simplu.
De Rosse Stan la 29.09.2021, 14:36Este o zi în care dorinţa de linişte va fi mai mare decât de obicei şi vom căuta locuri care ne oferă senzaţii plăcute. Aşa că, dacă aveţi ocazia, petreceţi timp alături de oamenii pe care îi iubiţi şi care sunt definiţia cuvântului *acasă*. Pentru că suntem şi foarte sociabili, iar cele două se îmbină mai mult decât perfect. De ce trebuie să ne ferim totuşi? De nepăsare. Poate vine din partea unor oameni sau chiar din interiorul nostru, cert este că trebuie să scăpăm de ce este asociat cu acest cuvânt. Acestea au fost informaţiile despre fenomenele de azi, să aveţi o zi inspirată. Şi, nu uitaţi – este momentul ideal să punem mai mult accent pe planul familial şi amoros.