EXCLUSIV! Ce făcea Mihaela Călin în 1993, anul naşterii Antena1: "Eram în clasa a II-a și nu-mi imaginam că voi deveni jurnalistă"

„Toate-au fost la vremea lor ceva exagerat”, vorba cântecului, dar și frumos. Despre întâmplări haioase, desene animate şi planuri din 1993 am stat de vorbă cu jurnalista Mihaela Călin, prezentatoarea Observatorului de 16

• Rezultate parţiale provizorii alegeri prezidenţiale 2024

 1. Îţi mai aduci aminte anul 1993?

Îmi aduc aminte foarte puţine lucruri despre anul 1993.

 2. Ce făceai atunci?

Eram în clasa a III-a. Și în niciun caz nu îmi puteam imagina atunci ca voi ajunge jurnalist la Antena 1.

 3. Cum credeai că va arăta viitorul?

Vedeam viitorul cu speranțe și visuri de copil. Nu știam încă să răspund la întrebarea „ce vrei să te faci când vei fi mare?”.

 4. Antena 1 a crescut odată cu tine. Cum vezi lucrurile acum, după 22 de ani?

Acum, după 22 de ani de existenţă a Antenei 1, ma simt mândră să lucrez în acest loc, mă simt puternică şi curajoasă, simt că am făcut cea mai bună alegere. Acum mă gândesc doar să fiu la înălţimea acestui loc în fiecare zi, cu profesionalism şi implicare.

5. O întâmplare haioasă din acel an? Ceva memorabil... Cum era la grădiniță/ școală/ liceu/ facultate atunci?

Era frumos la şcoală! Nu mă stresam foarte mult, la vârsta aceea învăţam totul mai mult în joacă, de la ore, aşa că eram un elev destul de relaxat. Îmi amintesc de calvarul codiţelor de dimineaţă însă. Bineînţeles că aveam funde mari, albe, pe care mi le prindea mama mea, dar nu pot să zic că eram foarte fericită de asta.

 6. De unde a pornit pasiunea pentru jurnalism?

Pasiunea mea pentru jurnalism nu a fost ceva care a apărut brusc. Pur şi simplu eram foarte interesată încă de mică de tot ce era în jurul meu, puneam întrebări părinţilor mei despre perioada comunistă, despre Revoluţie şi mă uitam la ştiri. Unul dintre programele mele preferate de atunci era emisiunea Marius Tucă Show, nu pirdeam nicio ediţie, chiar dacă uneori stăteam la televizor pănă seara târziu şi mă mai certau părinţii mei că mă uit la televizor când ar trebui să dorm ca să fiu odihnită la şcoală.

7. Ieșiseși din țară până atunci? Cum îți imaginai că arată străinătatea?

Prima mea ieşire în străinătate a fost când eram deja studentă. Am fost în Ungaria (de la Timişoara e destul de simplu de ajuns) şi nu pot să spun că am fost uimită de ce am văzut. Nici România nu era prea departe atunci. Sau poate că eu vedeam lucrurile aşa şi pentru că întotdeauna mi-a plăcut să trăiesc în ţara mea şi nu am crezut niciodată că în alte locuri totul e mai luminos. Au urmat apoi ieşiri în Germania, în Belgia, în Italia, în Marea Britanie. Peste tot am văzut lucruri minunate, dar şi lucrurile mai puţin plăcute.

 8. Desene animate/ filme preferate/ dulciuri preferate din acea perioadă?

În anii ‘90 mă uitam la desenele animate transmise de posturile de televiziune din Italia. Aşa am şi învăţat să mă exprim în această limbă, de la televizor. Îmi amintesc că ajungeam de la şcoală exact când începea serialul Dolce Candy. Mama mea mă aştepta cu televizorul deja pornit şi avea grijă să prindă ghiozdanul pe care îl aruncam grăbită să ajung în faţa televizorului. Era amuzant pentru amândouă. Copilăria mea o asociez cu bomboanele Bonibon şi cu ciocolata Kiss. Eram foarte fericiţi când le primeam. La noi erau încă destul de scumpe, dar pentru că eu locuiam la Drobeta Turnu Severin, de multe ori părinţii mei ne cumpărau dulciuri din Serbia. Erau delicioase!

 9. Un gând bun pentru cei care îţi sunt "Mereu aproape" în fata micilor ecrane.

 Mulţi dintre dumneavoastră sunteţi mereu aproape de Antena 1 chiar de 22 de ani. De 9 ani şi eu fac parte din această familie minunată. Vă mulţumesc că ne primiţi în casele şi în vieţile dumneavoastră în fiecare zi! La mulţi ani nouă, Antenei 1, şi telespectatorilor ei minunaţi!