BĂTAIE în direct cu un…pantof. Imaginile au devenit imediat VIRALE (VIDEO)
Un post TV din Egipt a oferit un adevărat spectacol chiar în direct. Un imam originar din Australia a fost bătut cu un pantof în timp ce se afla la o emisiune.
De Redactia Observator la 04.10.2016, 17:21Un post TV din Egipt a oferit un adevărat spectacol chiar în direct. Un imam originar din Australia a fost bătut cu un pantof în timp ce se afla la o emisiune.
Imamul Mostafa Rashid şi-a enervat interlocutorul, un avocat egiptean, după ce a declarat că nu este obligatoriu ca femeile musulmane să poarte văl. Enervat la culme, avocatul şi-a scos pantoful şi l-a atacat pe imam.
Rashid a încercat să se apere, în timp ce echipa de producţie a emisiunii s-a luptat să îi despartă.
Imamul Rashid a venit în Egipt în 2013 şi i-a enervat deseori pe musulmanii tradiţionalişti din cauza viziunilor sale moderne.
În 2014, el a emis o fatwa conform căreia vălul nu este obligatoriu, menţionând că în Coran nu se prevede că femeile trebuie să îl poarte. De asemenea, el a declarat că nici alcoolul nu este interzis de Coran.