Căprioară surprinsă în centrul municipiului Iași, spre amuzamentul localnicilor (Video)
Apariție inedită pe străzile din Iaşi. O căprioară a cucerit oraşul, profitând de faptul că este mai pustiu ca niciodată.
De Redactia Observator la 14.05.2020, 00:20- Șoferii s-au oprit pentru a fotografia căprioara.
- Astfel de momente au mai fost surprinse și în alte orașe.
Animalul a fost filmat în timp ce alerga în zona unui parc şi la intrarea în Grădina Botanică.
Șoferii s-au oprit pentru a-i face loc, dar şi pentru câteva fotografii.
Cel mai probabil, căprioara a venit dintr-una dintre pădurile din apropierea oraşului, iar apoi s-a rătăcit printre blocuri.
De altfel, astfel de scene au mai fost filmate în timpul stării de urgenţă.
Mai multe animale şi-au făcut curaj şi au făcut turul oraşelor, în timp ce oamenii au stat izolaţi în case.