Antena LIVE

Curs valutar

Cea mai numeroasă familie? Un şofer de camion este TATĂL a 54 de copii

Un şofer, în vârstă de 70 de ani, susţine că are 54 de copii cu şase neveste, deoarece când era tânăr "făcea sex zilnic". 12 dintre copiii săi au murit, la fel şi două dintre neveste.

De la 18.04.2017, 13:24
WhatsApp

Un şofer, în vârstă de 70 de ani, susţine că are 54 de copii cu şase neveste, deoarece când era tânăr "făcea sex zilnic". 12 dintre copiii săi au murit, la fel şi două dintre neveste.

Abdul Majeed Mengal, din Pakistan, a făcut zeci de copii de-a lungul vieţii sale.

Din păcate, 12 dintre aceştia au murit, la fel fel şi două dintre nevestele sale.

Acum, el are 22 de fii şi 20 de fiice.

Pe acelaşi subiect

Bărbatul, în vârstă de 70 de ani, s-a însurat pentru prima oară la 18 ani, iar de atunci a mai avut alte cinci soţii.

Cel mai mare fiu al său are 32 de ani, şi îi calcă pe urme, fiind la rândul său şofer de camion.

Abdul şi băiatul său sunt singurii din familie care lucrează, iar din salariile lor hrănesc pe toată lumea.

Imensa familie locuieşte într-o casă cu şapte camere, în care copiii dorm separat, cu mamele lor.

Bărbatul încearcă să păstreze afecţinea tuturor celor 42 de copii ai săi, participând la diverse evenimente familiale cu fiecare dintre aceştia şi mamele lor.

Majoritatea copiilor săi are sub 10 ani, iar fiica sa cea mai mică are doar doi ani, scrie The Mirror.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

camion casa copii neveste sofer sotii
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025