Chișinău: Marș de amploare duminică, pentru resetarea celor două state românești prin unire
Un marș de amploare va avea loc duminică la Chișinău pentru resetarea celor două state românești prin unire, informează sâmbătă un comunicat al Platformei Unioniste Acțiunea 2012
De Redactia Observator la 07.11.2015, 13:50Un marș de amploare va avea loc duminică la Chișinău pentru resetarea celor două state românești prin unire, informează sâmbătă un comunicat al Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Evenimentul este organizat duminică la ora 13.00, cu plecare de la Monumentul lui Ștefan cel Mare, la inițiativa Blocului Unității Naționale și a Consiliului Unirii, în paralel cu manifestații pro-unire similare desfășurate la București și în alte orașe din România.
''Tragedia de la Clubul Colectiv a arătat clar că în România este nevoie de o resetare a clasei politice. De cealaltă parte, dezastrul social-economic în care a ajuns Republica Moldova a arătat clar că este nevoie de o reorganizare a statului în întregime. Și la București, și la Chișinău, avem șansa să facem un pas vital pentru a trăi toți într-o Românie mai bună: un guvern comun pentru cele două state românești", a declarat Constantin Codreanu, reprezentantul Blocului Unității Naționale, potrivit sursei.