"Dacă icoana e găsită întoarsă ori se sparge, cineva va muri". Superstiţii în casele tradiţionale din Transilvania
Sute de elevi din Arad învaţă să picteze icoane pe sticlă în cadrul unor ateliere organizate în incinta muzeului din oraş. Tinerii pot deprinde arta pictatului chiar de la meşteri populari. Astfel de icoane nu lipseau din gospodăriile tradiţionale, iar dacă se spărgeau aduceau ghinion locuitorilor casei.
De Redactia Observator la 26.04.2024, 08:42Aşezaţi răbdători, în jurul meselor, copiii au deprins tehnica pictatului pe sticlă şi, la fel de important, cum să aleagă culorile. "Realizăm desenul. Avem un model dedesubt. Icoana se realizează pe dosul sticlei", a explicat Claudia Pasc, meşter popular.
Atelier de pictură pe sticlă
Elevi, din clasele primare şi gimnaziale au fost entuziasmaţi să înveţe această artă. "Mie mi s-a părut foarte interesant că am încercat să pictez pe sticlă şi mie chiar nu mi se pare nici complicat, dar nici uşor, e între", spune o fetiţă.
Icoanele pictate pe sticlă nu lipseau din casele tradiţionale transilvănene. "Icoana putea fi şi prevestitoare de lucruri bune sau de lucruri mai puţin bune. De exemplu, dacă icoana era găsită întoarsă sau dacă se spărgea, aceasta însemna că, în casă, cineva va muri", povesteşte Sorin Sabău, Complexul Muzeal Arad.
Participanţii atelierelor de pictură pot admira şi o expoziţie de ouă împistrite, aduse de meşteri populari din Bucovina.