Legătura lui David Schwimmer cu divorţul lui Rod Stewart. Actorul din Friends a povestit întâmplarea din adolescență
Actorul David Schwimmer a dezvăluit că, la 18 ani, i-a înmânat acte de divorț lui Rod Stewart, în timpul unui job de vară, scrie Sky News.
De Redactia Observator la 15.01.2025, 14:30- Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1
- USR a depus plângere împotriva lui Ciolacu, pentru "voturile date de PSD lui George Simion și Călin Gerogescu": "Toţi i-am dat"
David Schwimmer, cunoscut pentru rolul lui Ross Geller din sitcom-ul Friends, a povestit o întâmplare inedită din adolescența sa, când a lucrat ca persoană responsabilă de înmânarea oficială a documentelor legale.
I-a înmânat actele de divorţ
Invitat în emisiunea "The Late Show With Stephen Colbert", actorul a relatat că, în timpul primului său an de facultate, mama sa, avocat specializat în divorțuri, l-a angajat să livreze acte juridice.
"Eram tipul care apărea din tufișuri și îți înmâna actele de divorț", a glumit David Schwimmer, acum în vârstă de 58 de ani. "Într-o vară, la 18 ani, am primit indicații că trebuie să livrez documentele unui nume faimos: Sir Rod Stewart".
Schwimmer a precizat că s-a simțit ca James Bond, dar că nu s-a mai întâlnit starul rock de atunci. "Nu cred că știe că eu i-am înmânat acele acte, dar acum probabil află", a adăugat el, râzând.
Rod Stewart, care s-a căsătorit cu Penny Lancaster în 2007, era în proces de divorț de prima sa soție, Alana Stewart, în 1984, pe când Schwimmer avea 18 ani. El și-a început cariera în actorie abia în 1989.