Legende, tradiţii şi superstiţii de Sfântul Andrei. La noapte, fetele îşi văd ursitul! Cum se prepară turta magică, pe care s-o mănânci înainte de culcare
Tradiţia spune că fetele nemăritate îşi pot visa, în noaptea de Sfântul Andrei, bărbatul ursit.
De Redactia Observator la 29.11.2017, 11:40Tradiţia spune că fetele nemăritate îşi pot visa, în noaptea de Sfântul Andrei, bărbatul ursit.
Pentru a ne feri de duhurile rele, în noaptea Sfântului Andrei usturoiul nu trebuie să lipsească din nicio casă. Din străbuni, oamenii păstrează tradiţia şi ung ferestrele şi porţile cu usturoi. În noaptea de Sfântul Andrei se spune că spiritele morţilor bântuie prin locurile în care au trăit, iar fetele de măritat îşi văd ursitul în vis.
Sunt cunoscute numeroase magii, practicate de fete. Ele se adunau la o casă în seara de 12 decembrie și încercau să-și afle ursitul.
Cum se însera bine, fetele de altădată fie practicau metodele știute de la mame, mătuși, fie se concentrau asupra uneia, ca să li se contureze chipul ursitului. Se spune, ca un fir de busuioc aşezat sub pernă face că în vis să apară imaginea ursitului.
Alte fete noaptea mergeau spre gard cu ochii închiși și trebuiau să numere nouă pari și să-l lege cu ață. A doua zi se uitau și dacă sfantul-andrei1era neted parul, apoi și ursitul urma să le fie tânăr, dacă era cioturos – mirele urma să fie bătrân.
În afară de practici magice în seara Sf. Andrei flăcăii și fetele mari petreceau împreună, se veseleau, făceau o turtă, numită „turtă de Andrei”.
Aceasta turtă se prepară din faină de grâu şi în aluatul ei se adăugă apă şi multă sare. În zona Moldovei, se respectă cu sfinţenie reţeta moştenită din străbuni: o lingură de făină de grâu, o lingură de apă, o lingură de sare.
Turta se coace binişor pe plita sobei, iar fetele care vor să-şi vadă în vis alesul trebuie să o mănânce înainte de culcare. Dacă fata respectivă se va mărita anul viitor, în vis îi va apărea viitorul soţ oferindu-i apa spre a-şi potoli setea.
De Sfântul Andrei femeile întorc oalele şi cănile cu gura în jos sau scot din soba cenuşa caldă pentru că strigoii să nu se adăpostească la căldura sau împrăştie prin curte bucăţi de pâine pe care strigoii să le mănânce şi să nu mai intre în casă.
Ca să se apere de vârcolaci atârnă şiruri de usturoi la intrare şi lasă candela aprinsă (în unele zone exista obiceiul de a se unge cu usturoi tocurile uşilor şi ferestrelor).
Animalelor li se amestecă în hrană câte un fir de busuioc sau li se pune o picătură de aghiasma în apă. În trecut exista „descântecul sării”: un drob de sare descântat era îngropat în fata grajdului. El era dezgropat la primăvară de Sfântul Gheorghe când sarea era amestecată în hrana animalelor ca să le ferească de farmece.
În tradiţia populară se spune că dacă faci cruci la uşi şi la ferestre cu usturoi în seara care precede ziua Sfântului Andrei, te protejează împotriva “făcăturilor”.
Fetele mai fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaşte că va fi cu noroc. Dacă nu răsare, fata se întristează şi spune că va fi lipsită de noroc.
De Sfântul Andrei se poate afla prognoza pentru anul următor. Tradiţia spune că se iau 12 cepe care se duc în podul casei şi se lasă acolo până în seara de Crăciun. Fiecărei luni a anului îi corespunde o ceapă. Cepele care s-au stricat semnifica luni ploioase cu grindină, iar cele care au încolţit, luni favorabile pentru recolta.
La fel se face şi cu grâul care este pus la încolţit pentru fiecare membru al familiei. Cel al cărui grâu este frumos şi înalt se spune că va avea un an bun cu bani şi sănătate. Dacă în noaptea Sfântului Andrei este senin şi cald, atunci vom avea o iarnă blândă, dacă este ger, vom avea o iarnă grea.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și