Povestea lui Willy Wonka şi Fabrica de Ciociolată devine realitate
Povestea lui Willy Wonka şi Fabrica de Ciociolată devine realitate! Un antreprenor american pune la bătaie o fabrică de dulciuri şi mii de dolari în cadrul unui concurs care presupune o vânătoare de comori. Pentru a ajunge în marea finală, concurenţii trebuie să găsească un tichet auriu. O adevărată provocare, având în vedere că în fiecare stat american există doar unul.
De Redactia Observator la 09.09.2020, 17:43Ţine-ţi respiraţia, pune-ţi o dorinţă şi numără până la trei.
Copiii care visau să găsească tichetul auriu pentru Fabrica de Ciocolată a lui Willy Wonka au acum o şansă reală să se bucure de premiu.
Vânătoarea de comori ar putea să-i transforme chiar în proprietarii unei fabrici de bunătăţi. David Klein, fondatorul unei companii producătoare de dulciuri a venit cu ideea ineditului concurs. Cei care vor să se înscrie trebuie să plătească 50 de dolari. La schimb, primesc câteva indicii cruciale despre locul în care este ascuns tichetul. Provocarea este cu atât mai mare cu cât, în fiecare dintre cele 50 de state americane, există doar un singur tichet.
David Klein, iniţiatorul concursului: Oamenii au nevoie de acest concurs în aceste momente. Am vrut să creez un concurs la care familiile să poată participa împreună.
Ca vânătoarea de comori să fie şi mai palpitantă, la concurs nu se vor putea înscrie mai mult de 1.000 de persoane dintr-un singur stat. Miza este însă mare. Cel care vă găsi tichetul auriu va fi premiat instant cu 5.000 de dolari. În plus, va avea ocazia să intre în cursa finală pentru cheia unei fabrici de bomboane. Premiile surpriză nu se opresc însă aici.
David Klein, iniţiatorul concursului: Marele câştigător va primi, de asemenea, un curs la Universitatea Wisconsin-Madison. Au cel mai cuprinzător curs de fabricare a bomboanelor pe care îl ştiu. Şi noi vom plăti acest curs, pentru câştigător.
Întrucât noul proprietar al fabricii s-ar putea să nu aibă prea multă experienţă antreprenorială, David Klein, iniţiatorul concursului, se oferă să ajute cu sfaturi.
David Klein, iniţiatorul concursului: Eu voi fi disponibil 24 de ore pe zi ca să le răspund la întrebări, să îi ajut să lanseze noi produse, să numească noi produse şi să promoveze produsele în aşa fel încât să aibă succes.
Deşi înscrierile abia au început, în Florida şi California toate biletele au fost deja vândute.