ŞOC şi GROAZĂ la Bacău, după dezvelirea noii statui a lui George Bacovia. Priviţi cu atenţie monumentul! (VIDEO)
Poetul George Bacovia are în oraşul Bacău, începând de duminică, o nouă reprezentare. Una destul de bizară.
De Redactia Observator la 11.05.2017, 07:57Poetul George Bacovia are în oraşul Bacău, începând de duminică, o nouă reprezentare. Una destul de bizară.
"Am vrut să schimbăm imaginea lui Bacovia. Statuia lui din centrul Bacăului se numește «Plecat de acasă», ceea ce pentru tineri este trist, de aceea noua statuie se numește «Întors acasă»", a declarat pentru presa locală Gabriel Postolache, președintele Federației Tinerilor din Bacău.
Noul Bacovia, amplasat la aproximativ 150 de metri de statuia clasică, are doi copii și, împreună cu ei, este identitatea vizuală a evenimentelor care, timp de un an, vor fi „Bacău – Capitala Tineretului din România”.
Statuia a fost dezvelită duminică, în prezența primarului Cosmin Necula, a unor consilieri locali și a unui număr mare de tineri implicați ca voluntari în proiect.
„Am vrut să dăm valoare unui spațiu public sau să creăm unul de la zero. Nu e un afront față de Constantin Popovici (sculptorul care a realizat sculptura clasică a lui Bacovia – n.n.). Am vrut doar să realizăm o antiteză, să-l facem optimist pe Bacovia. Ideea a pornit de la a face o statuie cu materiale cât mai ieftine, pe care le-am primit de la Soma. Fiecare piesă a fost tratată chimic și șlefuită individual. Pentru asamblare, numai eu am prestat peste 400 de ore de sudură”, a povestit, pentru zdbc.ro, arhitectul Răzvan Ichim, autorul concepţiei grafice.
Grupul statuar cântărește circa o tonă și s-au folosit peste 1,5 tone de piese auto. S-au folosit discuri de ambreiaj, lanțuri de transmisie, un cardan (pentru umeri) șamd. Inima lui George Bacovia e dintr-o bielă de motor de camion, iar noaptea se aprinde, e o lumină albă.
„Când am pus piesele, am încercat să le leg într-o poveste, nu le-am sudat la întâmplare”, a mai spus Răzvan Ichim.
De altfel, statuile sunt interactive, copiii pot fi luați de mâini, iar capul fetei se rotește.
Ştim că sunteţi curioşi să vedeţi monumentul, aşa că priviţi şi vă minunaţi!