Un mecanic din SUA se va îmbogăţi peste noapte, după ce a găsit o adevărată comoară aruncată la gunoi
Un mecanic din Connecticut, Statele Unite ar urma să se îmbogăţească, după ce în urmă cu cinci ani a găsit într-un hambar zeci de opere de artă care aparţineau lui Francis Hines, un artist din New York. Acum operele de artă vor fi scoase la vânzare.
De Redactia Observator la 11.04.2022, 10:54În septembrie 2017, Jared Whipple, în vârstă de 40 de ani, din Waterbury, a primit un telefon de la prietenul său antreprenor George Martin, 47 de ani, din Naugatuck, în care îi vorbea despre pânze pictate, găsite într-un hambar abandonat. Pentru că era convins că aceste lucrări îi vor plăcea, bărbatul şi-a invitat amicul să vină să le ia, scrie The Guardian.
A doua zi, Whipple s-a dus la coșul de gunoi unde erau depozitate zecile de lucrări de artă, acoperite cu un strat gros de praf și învelite în plastic, pentru a le inspecta.
„Am început imediat să cercetez”, a spus Whipple pentru presa străină. „Le-am scos din coşul de gunoi și m-am îndrăgostit de ele (n.r lucrările pictate). Am făcut o conexiune cu ele. Fiind un colecționar de articole de epocă, în special orice legătură cu Harley Davidson sau automobile, am fost foarte curios de ceea ce aș putea găsi", a adăugat bărbatul.
Un evaluator de artă a stabilit că piesele valorează împreună „câteva milioane”.
- Un bătrân de 80 de ani din Italia, mort în urma unui infarct, ascundea o adevărată comoară în buzunarul său...
- Momentul în care un tânăr descoperă că geanta lui plină cu droguri a dispărut. Sentinţa primită de australian
- O monedă românească din 2006 a devenit o adevărată comoară. Ar putea valora peste 9.000 de euro
Bărbatul avea să-și petreacă patru ani căutând detalii despre artistul care a realizat lucrările, Hines, care a murit în 2016 și a fost renumit pentru că a realizat câteva dintre structurile emblematice ale orașului New York - inclusiv Washington Square Arch din Greenwich Village în 1980. Era cunoscut și pentru picturile, sculpturile și proiectele de artă stradală.
Peter Hastings Falk a estimat că piesele „împachetate” - pânză acoperită cu aceeași țesătură întinsă ca și Arch - ar putea fi vândute pentru aproximativ 22.000 de dolari, în timp ce desenele lui Hines ar putea costa aproximativ 4.500 de dolari fiecare, ceea ce face ca întreaga colecție să valorizeze milioane de dolari. Nu este clar câte piese deține Whipple în prezent.
Lucrările de artă vor fi expuse la galeria de artă Hollis Taggart din Southport în perioada 5 mai - 11 iunie. Unele dintre piese vor fi expuse și la locația Chelsea din New York. Whipple a spus că nu intenționează să vândă fiecare piesă pe care o deține, iar cele două expoziţii vor prezenta între 35 și 40 de piese care vor fi ulterior scoase la vânzare.