Lavinia Pârva s-a reprofilat. Artista cântă muzică sârbească, la cererea publicului
A crescut cu muzica sârbească, iar astăzi o cântă! Lavinia Pârva s-a reprofilat. De la ritmul dance, cu care ne-a obişnuit încă din anii 2000, artista a trecut la cel balcanic.
De Redactia Observator la 25.10.2021, 13:00La cererea publicului, Lavinia Pârva s-a hotărât să lanseze chiar şi un proiect propriu, care să cuprindă piese de origine sârbească. Încă mai lucrează la el, căci pandemia i-a cam pus frâne, dar promite că foarte curând o să fie gata. Aşa că, dacă nu aţi apucat până acum să auziţi cum sună muzica sârbească, în interpretarea Laviniei Pârva, fiţi atenţi.
Lavinia Pârva: Alerg între viaţa de mămică şi proiectele pe care le desfăşor. Este o perioadă foarte frumoasă a vieţii mele, dar este, într-adevăr, şi foarte obositor, trebuie să recunosc asta. Însă sunt fericită, pentru că nimic din ce am trăit până acum nu m-a făcut să simt toată fericirea asta. Sunt înnebunită, îndrăgostită, cresc şi învăţ împreună cu copilul meu.
Lavinia Pârva: Eu am fost mai încăpăţânată, am vrut să fiu alături de fiul meu în fiecare moment al vieţii lui. Sigur, o am pe mama alături de mine de când s-a născut cel mic. Şi sunt bucuroasă că am ales asta, mai ales că fiul meu are doi ani şi jumătate şi nu am lipsit nicio secundă din viaţa lui. Acum este în perioada de acomodare la grădiniţă, îi place să socializeze, îi plac copiii şi cu a avut ocazia asta, dat fiind faptul că a stat mai mult acasă pentru că am trecut prin ce am trecut cu această pandemie.
Cum şi-a revenit Lavinia Pârva după sarcină
- Nicoleta Nucă cântă despre anxietate şi frica de a ne aduce aminte să avem grijă de noi, în cea mai nouă...
- Eugenia Nicolae a lansat o piesă reinterpretată din repertoriul Romicăi Puceanu: "O voce care-ţi atrage atenţia...
- "Printre nori", noua piesă a celor de la Proconsul, vine cu un mesaj puternic despre credinţă şi speranţă
Lavinia Pârva: Nu m-am speriat. După ce am născut am reuşit să slăbesc foarte repede. M-am ambiţionat şi am făcut foarte mult sport, am avut grijă ce am mâncat şi am ajuns foarte repede la forma de dinainte de sarcină.
Lavinia Pârva cântă muzică sârbească
Lavinia Pârva: Am timp şi de muzică pentru că asta este marea mea pasiune. Am făcut un proiect de muzică sârbească. Fiind din Timişoara, am crescut cu această muzică, am tot cântat la evenimente private. Publicul mi-a cerut să dezvolt acest proiect.