Pe drumul cântecului maramureşean. Suzana şi Daciana Vlad au lansat un nou album
"Gemenele folclorului maramureşan" tocmai au primit unul dintre cele mai râvnite premii, o distincţie la care visează, fără doar şi poate, orice muzician. Discul de Aur. Suzana şi Daciana Vlad au şi alte multe veşti frumoase să ne dea. Cum ar fi, de pildă, că au lansat un nou album de folclor. Şi, implicit, şi un nou videoclip.
De Redactia Observator la 24.10.2022, 14:48Inima de dor doineşte se numeşte piesa şi a fost lansată într-o zi specială pentru Suzana şi pentru Daciana Vlad. Nu au ales această zi întâmplător, interpretele și-au dorit să facă un cadou publicului, care de atâția ani le-a fost și le este alături pe acest frumos drum al cântecului maramureșean, chiar în ziua concertului.
Tinerele interprete sunt originare din Maramureșul Voievodal, din Săliștea de Sus, iar prin tot ce fac, prezintă lumii frumusețea și tradițiile acestor locuri. Autenticitatea repertoriului promovat, adunat deja în 6 materiale discografice (cântece tradiționale, pricesne și colinde) este foarte apreciată de public și de specialiștii în folclor.
Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.