Cum putem reduce dobânda unui credit. La ce să fim atenţi atunci când ne împrumutăm
Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, ne explică astăzi, în cadrul rubricii IQ Financiar, cum putem reduce dobânda creditelor.
De Iancu Guda la 05.02.2025, 09:22- Filmul tragediei din Vâlcea, unde o şoferiţă de 23 de ani, tatăl şi nepoţelul de 5 ani au plonjat cu maşina în râul Olt. DETALII la Observator 13:00
- Cum putem reduce dobânda unui credit. La ce să fim atenţi atunci când ne împrumutăm
Vedem în cele ce urmează la ce să fii atent atunci când contractezi un credit, cât te costă și cum îl gestionezi eficient. Cinci minute ca să iei decizii bune în viaţa ta.
Cum putem reduce dobânda creditelor
Când iei un credit, trebuie să ai în vedere câteva aspecte esențiale ca să-ți reduci dobânda și să plătești cât mai puțin, nu-i așa? Cine vrea să plătească mai mult la un credit? Toți vrem să plătim mai puțin. Dar cum facem să ne reducem dobânda? Ei bine, ajută să-ți încasezi salariul în contul deschis la banca creditoare care ți-a acordat creditul. Apoi, ajută să ai o asigurare de viață și de șomaj, căci, dacă ai probleme de sănătate, suferi un accident sau îți pierzi temporar locul de muncă, ce faci? Nu mai poți să plătești.
Creditul acumulează penalități și penalități la penalități, iar atunci ajungi să plătești mai mult penalități și dobânzi decât creditul în sine. Pe total, plătești foarte mult. Apoi, dacă ți-a crescut rata din cauza unei inflații mari, cum s-a întâmplat în 2022, când inflația a ajuns la 16%, este bine să refinanțezi pe un credit cu dobândă fixă pentru o perioadă de 3-5 ani, până când trece vârful de creștere a prețurilor. Automat, când cresc prețurile, cresc și dobânzile.
Un alt aspect important este să nu te suprandatorezi din prima, pentru că, dacă iei un credit foarte mare de la început, îți va fi greu să-l gestionezi. Casa în care locuiești ar trebui să genereze o rată bancară care să nu depășească 25% din salariul tău. Creditele de nevoi personale și de consum ar trebui să fie în jur de 10%. Ideal ar fi să lași un 5% neutilizat din gradul de îndatorare. Cu alte cuvinte, toate ratele la toate creditele, la toate băncile, nu trebuie să reprezinte mai mult de 35% din venitul lunar al familiei. Cum îți dai seama, în câteva minute, dacă e un credit este bun? Compară creditul pe care îl contractezi cu sumele totale pe care le rambursezi. De exemplu, iei 10.000 de euro. Cât dai înapoi? Dacă suma este mult mai mare decât creditul inițial, poți compara mai ușor ofertele băncilor. Mergi la un broker de credite și verifică unde rambursezi mai mult comparativ cu suma contractată. Fii atent la moneda creditului – este bine să fie în aceeași monedă în care îți încasezi salariul. Un alt element important este dobânda anuală efectivă. Vom discuta mai detaliat în următoarele minute despre ce înseamnă aceasta. Toate aceste aspecte sunt importante pentru că dobânzile fluctuează, mai ales la creditele ipotecare pe o perioadă de peste 20 de ani.
Care sunt ultimele cifre? Vedem astăzi datele pe trimestrul IV 2024, recent încheiat:
- IRCC (indicele de referință pentru creditele consumatorilor): 5,66%
- ROBOR la 3 luni: 5,9%
Aceste dobânzi sunt mari comparativ cu trecutul, dar sunt justificate de inflație și de creșterea prețurilor. Întotdeauna, când inflația este mare, cresc și prețurile.
Prin urmare, este important să ai în vedere dobânda anuală efectivă (DAE). Pe lângă indice, băncile adaugă o marjă și diverse comisioane, ceea ce face ca suma totală plătită să fie mai mare.
Ultimele cifre de la Banca Națională arată astfel:
- Pentru credite ipotecare pentru locuințe: 6,33%
- Pentru credite de consum: 10,19%
- Pentru credite de nevoi personale: 8,37%
Trebuie să fim conștienți că dobânzile cresc și scad în timp. Cei care au credite știu că, în 2021, ratele lunare erau mult mai mici. IRCC-ul avea o valoare de aproximativ 1,5%. Asta înseamnă că, pentru un credit ipotecar de 100.000 de euro, luat pe 30 de ani, rata lunară era de aproximativ 450 de euro (echivalentul a 2.200 de lei). Ce s-a întâmplat între timp? Inflația a crescut, prețurile au crescut, iar dobânzile au urmat aceeași tendință. În alte țări, situația a fost și mai drastică. În Ungaria, de exemplu, dobânzile au ajuns la 15-20%.
În România, IRCC nu a depășit 6%, dar chiar și așa, rata lunară a ajuns la 3.200 de lei, adică o creștere cu aproape 1.000 de lei. De aceea, trebuie să fim conștienți că, atunci când luăm un credit pe termen lung, rata lunară va fluctua. Nu putem avea o dobândă fixă pentru 30 de ani. Într-o perioadă atât de lungă, se pot întâmpla multe.
Așadar, fiți echilibrați! Luați un credit potrivit pentru situația voastră și țineți aproape de noi, pentru că, în emisiunile viitoare, vom discuta despre alte bune practici care vă vor ajuta să luați credite eficiente și echilibrate, care nu vă destabilizează familia.